33.6 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialSoarta lui Bashar al-Assad a fost DECISĂ. Cum şi când va fi...

Soarta lui Bashar al-Assad a fost DECISĂ. Cum şi când va fi îndepărtat de la putere

John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite, a declarat, sâmbătă, că președintele sirian Bashar al-Assad trebuie să plece de la putere, dar că momentul va fi stabilit în cadrul negocierilor pentru soluționarea conflictului din Siria, relatează AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

De un an și jumătate discutăm că Assad trebuie să plece, dar calendarul și modalitățile trebuie să fie stabilite în cadrul procesului de la Geneva. Nu trebuie să fie în prima zi, nici în prima lună. Există o procedură conform căreia toate părțile trebuie să se întâlnească și să ajungă la un acord referitor la acest lucru“, a declarat John Kerry sâmbătă la Londra, după o întrevedere cu omologul său britanic Philip Hammond.

Noi suntem pregătiți să negociem. Dar Assad este gata să negocieze, cu adevărat să negocieze? Rusia este gata să îl aducă la masa negocierilor și să găsească o soluție la această violență? Până acum Assad a refuzat o discuție serioasă și Rusia a refuzat să-l aducă la masa negocierilor“, a mai spus secretarul de stat al SUA. Kerry a cerut și Iranului să-și folosească influența pentru a-l convinge pe președintele sirian să accepte negocierile pentru o tranziție politică.

Suntem cu totul de acord cu acest lucru. Assad trebuie să plece, el nu poate face parte din viitorul pe termen lung al Siriei, dar modalitățile și calendarul trebuie să facă subiectul unei discuții asupra unei soluții politice care să ne permită să avansăm și să evităm alte suferințe umane“, a declarat și șeful diplomației britanice.

Pe de altă parte, secretarul de stat american a salutat dorința Rusiei de a-și concentra eforturile în lupta împotriva Statului Islamic în Siria, după anunțul începerii convorbirilor militare între SUA și Rusia. Dar John Kerry a subliniat și că actuala criză a refugiaților accentuează necesitatea de a se ajunge la un acord care să ducă la o schimbare politică în Siria.

 

 

 

 

Cele mai citite

Concert în cinstea Senatului, la Ateneul Român. Ciucă spune că a dedicat o parte din concert echipei naționale de fotbal

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost prezent la un concert extraordinar la Ateneul Român, organizat în cinstea celor 160 de ani de existență a...

Un nou consiliu de administrație al companiei Tarom

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM are un nou Consiliu de Administraţie, din 15 iunie, care a fost aprobat cu majoritate de...

Ucrainenii îl vor în continuare președinte pe Zelenski (sondaj)

O mare majoritate a ucrainenilor continuă să-l considere pe Volodimir Zelenski preşedintele lor legitim, în pofida prelungirii mandatului său fără alegeri pe fondul invaziei...
Ultima oră
Pe aceeași temă