27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVasluian, arestat pentru crimă. Bărbatul și-a mărturisit fapta

Vasluian, arestat pentru crimă. Bărbatul și-a mărturisit fapta

Proprietarul unei stâne de oi 24 de ani, din localitatea vasluiană Dumasca, a fost arestat preventiv, luni, pentru omor, după ce a recunoscut în faţa anchetatorilor că a ucis un cioban cu 20 de lovituri de bâtă în cap, potrivit Mediafax

Bărbatul și-a motivat fapta spunând că ciobanul i-ar fi furat mai multe oi.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, ciobanul în vârstă de 41 de ani a fost ucis pe un câmp din apropierea localităţii Dumasca, după ce oile acestuia s-au amestecat cu cele ale tânărului de 24 de ani, într-un moment în care erau nesupravegheate. 

În fapt, primul care a ajuns la animale pe islaz a fost victima omorului, cu o bâtă în mână, iar în scurt timp a apărut şi presupusul asasin, între cei doi izbucnind un conflict în legătură cu furtul unor oi. Tânărul de 24 de ani a reuşit să-i ia bâta celuilalt cioban, după care a început să-l lovească în spate.

“Autorul omorului l-a lovit de 15 ori cu bâta în spate şi de cinci ori în cap, iar în momentul în care victima s-a prăbuşit l-a pământ a agresat-o şi cu picioarele. Ulterior, după ce şi-a dat seama că şi-a ucis adversarul, bărbatul de 24 de ani a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat poliţiştilor că este autorul unei crime”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.

Reţinut iniţial de poliţişti, tânărul a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Vaslui sub acuzaţia de omor.

Cele mai citite

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă