Între PDL şi PSD, la Arad se desfăşoară un adevărat război. Iniţial, reprezentanţi ai PSD Arad au afirmat că bugetul Consiliului Judeţean Arad a fost făcut de către primarul Gheorghe Falcă, în biroul său deoarece acesta este preşedinte PDL Arad, iar preşedintele Consiliului Judeţean Arad este membru marcant PDL. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, prim-vicepreşedintele PDL, Adrian Ţolea a negat acest lucru şi trecut la un atac fără precedent asupra unui consilierul judeţean PSD.
Buget pe criterii de partid
Deşi la nivel naţional acuză USL-ul că recurge la politizare când împarte bugetul pe judeţe, democrat-liberalii fac exact acelaşi lucru când este vorba de împărţirea fondurilor în instituţiile conduse de ei. Proiectul de buget al judeţului Arad a fost construit pe principii exclusiv politice, fără precedent chiar şi pentru administraţia PDL, acuză liderii locali ai USL. „Politicienii din PDL pedepsesc cetăţenii care au votat USL la alegerile locale. Alocarea banilor către administraţiile locale s-a făcut pe criterii politice. Este adevărat, am avut semnale în ultimele zile că bugetul va fi construit în acest fel. Proiectul de buget reflectă voinţa politică a lui Gheorghe Falcă.
Preşedintele PDL Arad este cel care a dat clar dispoziţii celor din Consiliul Judeţean”, a declarat Florin Tripa, secretar executiv şi consilier judeţean USL. El a spus că oraşul Chişineu-Criş, condus de primar PSD, nu a primit nici un leu, iar comune mici conduse de primari PDL primesc sume de două sau trei ori mai mari decât oraşele conduse de administraţii USL. Primăriile USL care primesc cei mai mulţi bani sunt Lipova şi Vinga (câte 2 miliarde de lei vechi) şi sunt la acelaşi nivel cu primăriile PDL care primesc cei mai puţini bani.
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a negat că Gheorghe Falcă ar fi repartizat banii bugetului judeţean şi i-a acuzat pe primarii USL că nu au proiecte. „De fapt, este o formă prin care conducerea PSD şi PNL de la Arad îşi maschează propria neputinţă, adică incapacitatea de a atrage fonduri pentru judeţul Arad, inclusiv pentru primarii care i-au ajutat pe parlamentarii USL să ajungă în locuri călduţe la Bucureşti”, a declarat Adrian Ţolea. Social-democraţii arădeni spun că vicepreşedintele CJ Adrian Ţolea a dat un răspuns mincinos şi politicianist solicitării PSD de a trata corect toţi cetăţenii Aradului, prin proiectul de buget. „Adrian Ţolea demonstrează încă o dată că nu are ce să caute în administraţia Aradului, are o chemare naturală spre limbajul de lemn şi propaganda de tip comunist. În loc să le vorbească arădenilor despre proiectul de buget – care este treaba lui, în fond – s-a lansat din nou în elucubraţii despre Guvern, legi şi alte proiecte care nu au legătură cu bugetul CJ. Încă o dată, este expert în ceea ce trebuie să facă alţii şi incompetent în ceea ce este scris în fişa postului pe care îl ocupă pe nedrept”, a declarat consilierul judeţean Florin Tripa.
„Domnul pădurar să aibă grijă de GPS-ul din dotare”
Democrat-liberalii, prin prim-vicepreşedinte al PDL Arad, Adrian Ţolea îl atacă pe consilierul judeţean al PSD. Adrian Ţolea ţine să precizeze că „nu iau lecţii de administraţie de la cineva care nu stăpâneşte nici măcar fondul principal de cuvinte, dar care se «exprimă» foarte coerent prin comunicate de presă. Sunt convins că, spre exemplu, expresia «limbaj de lemn» îl duce cu gândul la meseria sa, de pădurar, «doctor în lemn», nicidecum la sensul figurat.
Domnul pădurar, ajuns conjunctural consilier judeţean, se dovedeşte foarte sensibil atunci când este atacată mâna care-l hrăneşte, dar n-a fost la fel de indignat atunci când colega sa din USL, ministrul Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, a spus că în pădurile din România se fură «ca-n codru». N-am văzut nici o reacţie publică, a tăcut la fel de inteligent ca şi parlamentarii USL Arad atunci când le-am cerut să declare public faptul că vor vota în Parlament împotriva Ordonanţei 103. Când e vorba de «muscă pe căciulă» – o altă expresie ce trebuie citită figurat – USL ştie să tacă foarte expresiv. Îi sugerez domnului pădurar să aibă grijă de GPS-ul din dotare, că altfel se poate rătăci prin judeţul Arad, pe care nu-l cunoaşte dar se laudă că-l reprezintă”, a declarat Adrian Ţolea.
Dincolo de acuzele reciproce şi de limbajul uneori suburban folosit de politicienii români, rămâne un fapt clar: la nivel naţional, Guvernul USL a favorizat fiefurile sale electorale, iar la nivel judeţean, Consiliul Judeţean condus de PDL a copiat exact metodele pe care liderii săi naţionali le critică în conferinţele de presă organizare în sediul partidului din Bucureşti, de pe Aleea Modrogan.