31.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialBalerinii ruşi au cucerit Clujul

Balerinii ruşi au cucerit Clujul

Clujul a fost cucerit de ruşi, la finalul săptămânii trecute. Însă, de această dată, nu cu ajutorul tancurilor sovietice, ci cu ajutorul graţioaselor balerine de la Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg, Rusia.

Aflat pentru al treilea an consecutiv la Cluj-Napoca, ansamblul a prezentat, pentru prima dată în România, spectacolul ”Frumoasa din pădurea adormită”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. P

rintre spectatorii care au asistat la cele două reprezentaţii s-au aflat mulţi copii, care au urmărit fascinaţi evoluţia artiştilor care au îmbinat baletul de înaltă clasă cu graţia patinajului artistic.

La evoluţia impecabilă pe gheaţă şi prezenţa elementelor de teatru şi balet clasic s-au adăugat şi costumele spectaculoase. La final, spectatorii au fost aplaudaţi şi aclamaţi minute în şir, astfel că reprezentanţii ansamblului au promis că vor reveni şi anul viitor, când vor prezenta probabil baletul ”Cenuşăreasa”.

„Clujul este un oraş cald, primitor şi ne bucurăm de fiecare dată să fim aici”, a declarat la conferinţa de presă organizată joi Konstantin Rassadin, directorul artistic al ansamblului. După reprezentanţiile de la Cluj, artiştii au plecat spre Bucureşti, au susţinut spectacolul ”Lacul lebedelor”, balet care le-a fost prezentat clujenilor anul trecut.

Ansamblul de balet pe gheaţă, unic în lume, fost înfiinţat în 1967 de către coregraful Konstantin Boyarsky. Ansamblul numără aproximativ 80 de balerini patinatori, iar din 1995 a susţinut sute de reprezentanţii pe scene de operă şi teatru din întreaga lume.

 

Cele mai citite

PSD, scrisoare către Ursula von der Leyen. Soluții pentru protejarea salariilor din educație și sănătate în reforma salarizării

PSD a anunțat că a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare în care propune soluții pentru ca reforma salarizării să...

Merz promite un nou început, după un an dificil: Trebuie să facem lucrurile mai bine

Liderul conservator a declarat că își propune să imprime „un nou impuls” administrației, într-un moment sensibil, înaintea unor alegeri regionale importante în Berlin și...

Un studiu sugerează că reducerea zahărului în primii doi ani de viață ar putea scădea riscul de demență la bătrânețe

Limitarea consumului de zahăr în primii doi ani de viață ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului chiar și după mai multe decenii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă