12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Elefant gigant, pe cale de dispariţie, ÎMPUŞCAT de un vânător german

FOTO. Elefant gigant, pe cale de dispariţie, ÎMPUŞCAT de un vânător german

Unul din puţinii elefanţi giganţi cu fildeşi rămaşi în lume a fost împuşcat în Zimbabwe de un vânător german, scrie mashable.com.

Elefantul a fost omorât în 8 octombrie, într-o zonă de vânătoare privată, aflată în apropierea Parcului Naţional Gonarezhou. Însă, animalul ar fi ajuns în zonă după ce s-ar fi îndepărtat de Parcul Naţional Kruger, unde ar fi fost înregistrat.

Vânătorul a plecat într-o călătorie de vânătoare de 21 de zile, cu scopul de a omorî elefanţi, leoparzi, lei, bivoli şi rinoceri. Bărbatul ar fi plătit 60.000 de dolari, echivalentul a peste 232.000 de lei, pentru un permis de vânătoare în zonă.

„Aceste animale sunt muzee vii ale unor ere apuse”, a spus omul de ştiinţă Dr. Michelle Henley, cercetător al „Elephants Alive”.

Pe de altă parte, unul dintre oamenii care au organizat vânătoarea a spus, pentru The Telegraph, că vânătoarea a fost legală, iar clientul lui nu a făcut nimic greşit. „Noi vânătorii avem experienţă şi ştim ce vor spune ecologiştii. Acest elefant avea, probabil, 60 de ani şi şi-a împrăştiat sămânţa de foarte multe ori”, a mai spus el.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imaginile cu vânătorul german şi elefantul împuşcat.

Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă