15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialInvazia Cehoslovaciei în fotografii

Invazia Cehoslovaciei în fotografii

Anul trecut s-au împlinit 45 de ani de la invazia asupra Pragăi din 21 august 1968, când forţele militare din Uniunea Sovietică, împreună cu aliaţii săi din Pactul de la Varşovia, cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia.

Cu această ocazie, Centrul Ceh din Bucureşti împreună cu Institutul Francez din România au organizat în premieră o expoziţie dedicată unuia dintre cei mai importanţi fotografi contemporani: „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga”. Expoziţia este deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (în Anexa din Calea Moşilor 62-68) până pe 2 februarie 2014.

Istoria fotografiilor lui Koudelka

Josef Koudelka, pe atunci în vârstă de 30 de ani, şi-a petrecut cele şapte zile de teroare fotografiind. Koudelka a emigrat ulterior în Franţa, reuşind să scoată din ţară lucrările sale, care au fost publicate de agenţia Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaţionale, cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menţiona numele autorului. Koudelka, unul dintre cei mai importanţi fotografi contemporani din lume, a fost recunoscut ca fiind autorul fotografiilor abia în 1985, după moartea tatălui său, care a rămas în Cehoslovacia.

„Mă bucur că această expoziţie unică este prezentată în România, o ţară ai cărei cetăţeni au demonstrat solidaritate cu Cehoslovacia în 1968. Invazia a determinat soarta unei întregi generaţii a naţiunii noastre şi poziţia României de atunci este bine ştiută în Republica Cehă”, a declarat ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, Jiří Šitler.

Expoziţia a fost însoţită de lansarea albumului de fotografie „Invazie 68 Praga”, publicat în România la Editura Art. Aflându-se în Rusia cu ocazia expoziţiei, Josef Koudelka spunea: „Ştiu că această galerie înseamnă asumarea unui risc. Rusia este singura ţară din Europa în care fotografiile mele despre invazie nu au fost încă publicate într-o articol complet într-o revistă; doar imagini răzleţe ici şi colo. Dacă după această expoziţie ele rămân nepublicate voi, şti că Rusia nu este cu adevărat o ţară liberă”.

Cele mai citite

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă