5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialPartidul lui Merkel, indignat că Germania trebuie să plătească şomaj imigranţilor UE

Partidul lui Merkel, indignat că Germania trebuie să plătească şomaj imigranţilor UE

Lideri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, consideră „inacceptabil” avertismentul Comisiei Europene privind necesitatea acordării indemnizaţiilor sociale imigranţilor veniţi din state membre UE, anunţă cotidianul Bild, citat de Mediafax.

„Poziţia Comisiei Europene este total inacceptabilă”, a declarat liderul grupului parlamentar al CDU, Volker Kauder.

„Dacă ne va fi impus acest punct de vedere, probabil va exista un aflux considerabil de persoane care vor veni în Germania doar pentru a încasa pachetul social Hartz IV”, venitul minim garantat, a adăugat Kauder.

„Dar acesta nu a fost niciodată obiectivul liberei circulaţii a cetăţenilor în spaţiul UE. Încă o dată, Comisia Europeană pare să nu analizeze consecinţele poziţiilor sale”, a adăugat oficialul german.

Şi vicepreşedintele CDU, Armin Laschet, a criticat Bruxellesul. „Există un principiu european conform căruia doar cei care au cotizat au dreptul la indemnizaţii. Trebuie să menţinem acest principiu, altfel toată lumea va căuta sistemul social cel mai avantajos”, a spus Laschet, citat de Süddeutsche Zeitung.

Citeşte şi: O româncă trimite Germania la Curtea de Justiţie Europeană pentru neplata şomajului. Urmează Marea Britanie?

Comisia Europeană a avertizat Germania că trebuie să acorde indemnizaţii de şomaj europenilor care nu şi-au găsit loc de muncă, scrie Süddeutsche Zeitung, care a obţinut un document al CE transmis Curţii Europene de Justiţie. Juriştii Executivului european susţin, în poziţia transmisă Curţii Europene de Justiţie (CJUE), că excluderea europenilor de la ajutoarele sociale nu este conformă cu dreptul comunitar.

Totuşi, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a dat asigurări că Bruxellesul nu vrea să oblige Berlinul să plătească indemnzaţii sociale străinilor din UE. „Vreau să fie clar că insinuările şi criticile conform cărora Comisia Europeană ar vrea să constrângă Germania să ofere ajutoare sociale tuturor cetăţenilor UE care nu au loc de muncă aflaţi pe teritoriul german sunt false”, a subliniat oficialul CE.

Cele mai citite

Peste 4.700 de Solicitări la SABIF în perioada sărbătorilor

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a gestionat un volum impresionant de solicitări în perioada 31 decembrie - 3 ianuarie, cu un total de 4.709...

Horoscop 4 ianuarie 2025. Balanțele se simt melancolice

Horoscop 4 ianuarie 2025. Vezi ce îți rezervă astrele pentru această zi, fiind și prima de weekend din noul an. Horoscop 4 ianuarie 2025 Berbec: Azi,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă