33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialCovasna: Cinci proteste simultane pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, pe DN 11

Covasna: Cinci proteste simultane pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, pe DN 11

Aproximativ 70 de persoane au participat, luni, la cinci proteste spontane în localităţile Sântionlunca şi Ozun, dar şi în trei zone din municipiul Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna, participanţii traversând în mod repetat trecerile de pietoni de pe DN 11 şi cerând autonomia “Ţinutului Secuiesc”, informează Mediafax.

La cele cinci manifestări au participat aproximativ 70 de persoane, între care şi preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, liderul local al CNS, Gazda Zoltan, sau preşedintele interimar al PPMT Sfântu Gheorghe, Vancsa Albert.

Participanţii la proteste au traversat în mod repetat treceri de pietoni de pe DN 11, au arborat steaguri secuieşti şi au purtat pancarte cu mesaje pro-autonomie în limbile română şi maghiară. Pe perioada protestului, poliţiştii rutieri au dirijat circulaţia pe trecerile de pietoni, pentru a evita blocarea circulaţiei rutiere pe DN 11.

Preşedintele CNS – Scaunul Sepsi (zona Sfântu Gheorghe), Gazda Zoltan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că scopul acestor acţiuni este de a atrage atenţia Guvernului asupra doleanţelor comunităţii maghiare.

Gazda a menţionat că premierul Victor Ponta nu a răspuns nici după nouă luni la petiţia formulată în martie, la Târgu Mureş, cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti, şi nici la proclamaţia de la “Marele marş al secuilor”, ce a avut loc în 27 octombrie, în judeţul Covasna.

“Am trimis cele două documente primului ministru Victor Ponta şi, cu toate că, în conformitate cu legea, în 30 de zile trebuia să primim un răspuns, acest lucru nu s-a întâmplat, şi asta în condiţiile în care într-o declaraţie televizată a promis că va răspunde secuilor”, a spus Gazda, adăugând că se vor iniţia noi demonstraţii pe viitor.

Protestele s-au încheiat în jurul orei 16.00, fără incidente.

“Marele marş al secuilor” s-a desfăşurat, la sfârşitul lunii octombrie, între localităţile Chichiş şi Breţcu din judeţul Covasna. Participanţii au format un lanţ viu pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău, iar la intersecţia de la Reci preşedintele CNS, Izsák Balázs, a citit o proclamaţie prin care maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc.

Cele mai citite

George Tuță își anunță prioritățile ca primar în Sectorul 1: transporturi și parcuri

George Cristian Țuță, candidatul care a câștigat alegerile în Sectorul 1, își anunță deja prioritățile ca primar. "L-am vizitat pe directorul STB pentru lista de...

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibile trucări ale unor licitaţii publice organizate de unele autorităţi/entităţi contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă