16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSamsung plăteşte companiei Apple daune de 930 milioane de dolari

Samsung plăteşte companiei Apple daune de 930 milioane de dolari

Grupul sud-coreean Samsung trebuie să plătească Apple 930 milioane de dolari, pentru violarea unor brevete legate de telefoanele iPhone, transmite AFP, conform Agerpres.

În data de 24 august 2012, un tribunal din San Jose (California) a decis că Samsung este vinovat de încălcarea unor brevete aparţinând Apple şi trebuie să plătească grupului american o amendă de 1,05 miliarde de dolari. Însă, în luna martie a acestui an, judecătorul Lucy Koh a contestat modul de calcul al amenzii şi a cerut organizarea unui nou proces.

Joi seară, un nou juriu din San José (California) care a rejudecat cazul a apreciat că Samsung trebuie să plătească Apple o sumă de 290 milioane de dolari pentru pagubele produse de mai multe dintre produsele sale care au violat brevetele iPhone. Suma stabilită de membrii juriului este mai mică decât cele 380 milioane de dolari cerute de Apple, dar mult peste cele 53 de milioane de dolari evocate de Samsung.

Citeşte şi: Cele mai tari mobile „made in China“

Dacă la suma decisă joi se adaugă alte despăgubiri aprobate anterior de un alt judecător, Apple estimează că Samsung trebuie să îi plătească o sumă de aproape 930 milioane de dolari.

‘Pentru Apple acest caz a fost întotdeauna unul legat mai mult de patente decât de bani’, a declarat purtătoarea de cuvânt de la Apple, Kristin Huguet.

În schimb, grupul sud-coreean s-a arătat dezamăgit de ‘o decizie bazată în mare parte pe un brevet pe care oficiul american pentru brevete l-a declarat recent invalid’, a declarat o purtătoare de cuvânt. Aceasta a adăugat că Samsung va face apel la ambele verdicte.

Citeşte şi: Apple a pierdut startul în faţa Samsung

Apple şi Samsung sunt în prezent primii doi producători mondiali de smartphones şi tablete, cei doi rivali acuzându-se reciproc de violarea brevetelor în tribunalele de pe mai multe continente. Apple susţine că telefoanele Android produse de Samsung copiază iPhone. În reacţie, Samsung susţine că unele patente Apple nu sunt valide şi că la rândul său Apple a copiat tehnologia Samsung.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă