Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, reclamat la DNA de mai mulţi localnici pe motiv că s-ar fi împroprietărit ilegal cu terenul pe care, ulterior, l-a concesionat companiei Chevron, se declară nevinovat şi susţine că a mai fost anchetat de minimum trei ori de procurorii anticorupţie, transmite Mediafax.
Reclamat în urmă cu o săptămână la DNA de către un grup de localnici, printre care şi fostul edil Costică Spiridon, primarul de Pungeşti, Mircea Vlasă, a declarat că se pune la dispoziţia procurorilor anticorupţie, considerându-se nevinovat în ceea ce priveşte acuzele care i se aduc.
Citeşte şi: VIDEO. Plângere penală la DNA împotriva primarului din Pungeşti
Pe lângă faptul că s-ar fi împroprietărit ilegal cu terenul concesionat ulterior companiei Chevron, Mircea Vlasă mai este acuzat că ar conduce în mod abuziv primăria şi că ar fi comis ilegalităţi cu tichetele de combustibil pentru maşinile primăriei, precum şi cu alimentele distribuite gratuit de la Uniunea Europeană.
Citeşte şi: Locuitorii din Pungeşti au depus actele pentru un referendum de demitere a primarului
„Localnicii sunt liberi să facă plângeri oriunde vor ei. Am mai fost reclamat de minim trei ori la DNA pe aceleaşi chestiuni, chiar şi pe la Preşedinţie, şi anchetat tot de atâtea ori, inclusiv de Poliţia Economică, aşa că nu am de ce mă teme. Mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Să verifice inclusiv situaţia acelui teren cu care am fost împroprietărit în 2005, când nici nu se auzise de gaze de şist în România, darămite în Pungeşti. Împroprietărirea s-a făcut în baza unei legi, iar titlul a fost analizat şi aprobat de Comisia Judeţeană de Fond Funciar. Dacă sunt primar, înseamnă că eu nu mai am drepturi?”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă.
În legătură cu referendumul pe care l-au iniţiat localnicii din Pungeşti pentru destituirea sa din funcţie, primarul Vlasă susţine că mulţi din cei care au semnat în acele tabele depuse la Prefectură au fost duşi în eroare, fiind întrebaţi, de fapt, dacă sunt de acord cu interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist.