O cerere pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului comunei Pungeşti, Mircea Vlasă, a fost depusă la Prefectura Vaslui, alături de un tabel cu peste o mie de semnături ale localnicilor, informează Mediafax.
În cererea depusă la Prefectura Vaslui, cei care doresc organizarea referendumului susţin, printre altele, că edilul nu le mai reprezintă interesele, în condiţiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de şist în comună.
Mai mult decât atât, semnatarii cererii susţin că primarul Mircea Vlasă a concesionat 1,92 hectare de teren către firma Chevron, unde compania petrolieră urmează să-şi amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.
Reprezentanţii Prefecturii Vaslui urmează să ia o decizie privind organizarea unui referendum privind demiterea primarului.
„La registratura Prefecturii Vaslui a fost depus un dosar privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei Pungeşti. În perioada următoare, reprezentanţii Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ al instituţiei vor analiza legalitatea documentaţiei depuse, urmând a se lua o hotărâre în aceste sens, în termenul prevăzut de lege”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, primarul Mircea Vlasă nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere în acest caz.