17.4 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăAcuzaţii grave la adresa BNR

Acuzaţii grave la adresa BNR

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) acuză Banca Naţională a României că a protejat sistemul bancar şi contractele de credit care cuprind clauze abuzive, motivând stabilitatea financiară, informează Mediafax.

„La nivelul BNR a existat o atitudine de protejare a sistemului bancar şi a contractelor existente, cu clauze abuzive, motivându-se stabilitatea financiară. Dar stabilitatea sistemului bancar nu poate fi obţinută cu preţul dreptului la o viaţă decentă a consumatorului”, a declarat miercuri preşedintele AURSF, Alin Iacob.

El a arătat că în anii 2005 -2008 clienţii aveau un grad înalt de încredere în sistemul financiar şi nu s-au aşteptat ca bancherii să introducă în contractele de credit predefinite clauze abuzive, mergând pe buna-credinţă a acestora.

Pe de altă parte, sistemul bancar a beneficiat de reputaţia Băncii Naţionale a României, care era privită ca un garant al integrităţii băncilor.

Iacob crede că sistemul bancar ar trebui să vină în întâmpinarea clienţilor, măcar în al doisprezecelea ceas, şi să ofere soluţii pentru a nu ajunge ca instanţele să fie pline de procese împotriva băncilor.

„Dacă se va înţelege acest lucru, stabilitatea financiară obţinută va fi una temeinică şi va permite evitarea la apelul instanţei”, a continuat Iacob.

Preşedintele AURSF a mai arătat că nu înţelege cum i-au convins autorităţile pe experţii de la FMI să introducă în scrisorile de intenţie blocarea legii falimentului personal, în condiţiile în care organismul financiar internaţional chiar a cerut astfel de legiferări în state mult mai afectate de criză, cum sunt Grecia şi Ungaria.

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, înfiinţată recent exclusiv pentru consumatorii din sistemul financiar, a anunţat că are ca obiectiv reprezentarea clienţilor băncilor şi societăţilor de asigurări pentru a obţine daune din aplicarea în contracte de daune abuzive.

Cele mai citite

Declic dă în judecată CSM pentru „lista neagră” a societăţii civile

Organizaţia reclamă depăşirea atribuţiilor şi afectarea drepturilor fundamentaleComunitatea Declic a atacat în instanţă hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care organizaţia, alături de reprezentanţi...

Cum identifici primele semne ale unei hidroizolații compromise

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

Favoritele au făcut spectacol în preliminariile UCL! Două echipe sunt aproape eliminate

Prima manșă a turului al doilea preliminar din Liga Campionilor a adus mai multe rezultate categorice și câteva surprize importante.Steaua Roșie Belgrad, Lech Poznan...
Ultima oră
Pe aceeași temă