14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialCând vor fi aprinse beculețele care împodobesc Capitala de sărbători

Când vor fi aprinse beculețele care împodobesc Capitala de sărbători

Aproape trei milioane de beculeţe care împodobesc Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor fi aprinse, luni la ora 16.40, odată cu iluminatul public, a anunţat Primăria Municipiului Bucureşti, potrivit Agerpres.

Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri și cuprinde 46 de zone din București.

Astfel, luminițele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu și Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Piața Unirii, Piața Universității și Piața Romana, bulevardul Dacia între Piața Romană și Piața Gemenii, bulevardul Lascar Catargiu, între Piața Romană și Piața Victoriei, Regina Elisabeta între Piața Universității și Piața Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piața Universității și Piața Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir și bulevardul Tineretului, precizează sursa citată.

Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanți (Piața Charles de Gaulle — Piața Dorobanți), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Piața Victoriei — Splaiul Independenței), Bd. Aviatorilor între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle și între Piața ChCric, Piața Roma, Piața Națiunilor Unite, Piața Constituției, Piața Rosetti, Piața Regelui, Piața Operei, Calea Moșilor (Șos. Mihai Bravu și Bdul Carol) și Sos. Colentina (Șos. Mihai Bravu și Str. Dna Ghica).

De asemenea, vor mai fi aprinse beculețe în mai multe intersecții din Capitală, după cum urmează: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timișoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, Șos. Progresului și Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

Ornamentele de sărbători vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2, A1 și la cea dinspre Giurgiu.

Cele mai citite

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă