19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleFanii de la PCH vor să contribuie la plata amenzii primită de...

Fanii de la PCH vor să contribuie la plata amenzii primită de Dinamo după meciul cu CSMS Iaşi

Suporterii de la Peluza Cătălin Hîldan au anunţat, într-un mesaj postat pe Facebook, că vor să contribuie la achitarea amenzii primită de Dinamo după meciul cu CSMS Iaşi, recunoscând că aceasta a fost dată din cauza lor.

"Pentru următorul meci disputat în Ştefan cel Mare, rugăm toți posesorii de abonamente să işi achizitioneze şi un bilet …Este modalitatea de a plăti simplu, amenda primită de club, DIN CAUZA NOASTRĂ, pentru scandările repetate de la meciul cu Iaşiul !!! Sperăm să o faceți cu drag, fără a mai cauta scuze sau vinovați !!! Hai Dinamo !!!", se arată în mesajul postat pe Facebook de Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.

Următorul meci al echipei Dinamo pe teren propriu va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.30, cu Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XXII-a a Ligii I.

Clubul Dinamo Bucureşti a fost sancţionat cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF, după incidentele de la meciul cu CSMS Iaşi, din etapa a XX-a a Ligii I.

Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia CSMS Iaşi, în ultimul meci al etapei a XX-a a Ligii I, în care arbitrul Iulian Călin a întrerupt partida pentru zece minute în prima repriză din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor dinamovişti.

Iulian Călin a întrerupt în minutul 33 meciul Dinamo Bucureşti – CSMS Iaşi, din etapa a XX-a a Ligii I, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor dinamovişti şi a trimis jucătorii la vestiare.

Cu puţin timp înainte, arbitrul Iulian Călin a mers la marginea terenului şi le-a cerut gazdelor să facă un anunţ pentru ca suporterii să înceteze cu scandările xenofobe. Scandările au continuat, astfel că arbitrul a decis întreruperea partidei.

După ce arbitrul a trimis jucătorii la vestiare, antrenorul dinamovist Mircea Rednic şi căpitanul Cosmin Matei au mers în dreptul peluzei dinamoviste şi le-au cerut fanilor să înceteze.

Meciul a fost reluat după zece minute.

Imediat după reluarea meciului suporterii dinamovişti de Peluza Cătălin Hîldan şi cei de la Peluza Sud au părăsit stadionul.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă