13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăUcraina şi Chevron, acord pentru exploatarea gazelor de şist

Ucraina şi Chevron, acord pentru exploatarea gazelor de şist

Ucraina a încheiat marţi, un acord de 10 miliarde de dolari cu grupul american Chevron, pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist la un zăcământ din vestul ţării, transmite Mediafax.

Acordul se încadrează în eforturile de diversificare a furnizorilor de energie şi reducere a dependenţei faţă de Rusia, conform RIA Novosti.

Documentul, semnat în prezenţa preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, prevede ca Chevron să investească pentru început 350 de milioane de dolari în explorarea zăcământului Olesska. 

Citeşte şi: Chevron: Operaţiunile de la Pungeşti vor fi reluate

Autorităţile de la Kiev anticipează că producţia va atinge 8-10 miliarde de metri cubi pe an, în timp ce zăcământul ar putea avea rezerve uriaşe de gaze, de 2.980 miliarde de metri cubi.

Dezvoltarea zăcământului Olesska ar putea genera o investiţie de până la 10 miliarde de dolari.

Colaborarea cu Chevron este cel mai recent dintr-o serie de acorduri cu giganţi energetici prin care Ucraina vrea să exploateze zăcămintele neconvenţionale de gaze şi cele offshore, pentru reducerea cantităţii de gaze cumpărate din Rusia.

Preşedintele Ianukovici a declarat marţi că acorduri de tipul celui cu Chevron vor permite Ucrainei să devină independentă energetic până în 2020.

În luna ianuarie, grupul anglo-olandez Shell a încheiat la rândul său un acord cu autorităţile de la Kiev, pentru explorarea şi exploatarea zăcământului Iuzivska, care ar urma să genereze investiţii de 10 miliarde de dolari.

Citeşte şi: Ce a promis Ponta în SUA

Anul trecut, un consorţiu condus de Shell şi ExxonMobil a învins companiile concurente din Rusia într-o licitaţie pentru dezvoltarea zăcământului de petrol şi gaze Skifska, din Marea Neagră.

Ucraina, dependentă de importurile de energie, a plătit Rusiei 20 de miliarde de dolari în ultimii trei ani, pentru gaze naturale, şi susţine că autorităţile de la Moscova se folosesc de poziţia dominată a ţării pe această piaţă, pentru a impune preţuri exorbitante.

Rusia a avertizat Ucraina săptămâna trecută în legătură cu întârzierea plăţii unei facturi pentru gaze în valoare de 882 milioane de dolari, provocând temeri în legătură cu o posibilă nouă dispută a preţurilor, asemănătoare cu cele din 2006 şi 2009. Atunci, Moscova a blocat temporar livrările de gaze nu doar către Ucraina ci şi către unele ţări europene.

Tensiunile dintre Moscova şi Kiev s-au amplificat înaintea unei plănuite semnări de către Ucraina a unor acorduri de liber schimb şi de asociere cu Uniunea Europeană, la sfârşitul acestei luni.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...

Incident sângeros la o școală din Wisconsin, SUA! Polițiștii au împușcat mortal un elev

Polițiștii americani au împușcat mortal un elev care ar fi avut o armă. Incidentul a avut loc în fața unei școli din Wisconsin. Autoritățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă