16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMAI vrea să construiască noi închisori

MAI vrea să construiască noi închisori

Ministerul de Interne vrea să construiască noi centre de detenție și arest preventiv, din 2016, a declarat ministrul Petre Tobă, citat de Mediafax.

“La nivelul MAI avem în gestionare 51 de centre de reţinere şi arest preventiv. (…) Avem prevăzută începerea unor demersuri pentru construcţia unor centre de reţinere şi arest preventiv noi. Sper să începem cel puţin cu unul, dacă nu cu două, de anul viitor, măcar demersurile şi tot ce înseamnă studiile pentru centrele noi”, a declarat Petre Tobă, după audierile din Comisiile parlamentare pentru apărare, care au avizat bugetul instituţiei pe anul 2016.

Petre Tobă nu a putut preciza când vor fi finalizate aceste noi centre, însă a arătat că există banii alocaţi pentru primele etape de planificare.

Citește și: UPDATE. Legea bugetului de stat, dezbătută vineri în comisii. Lista instituțiilor ale căror bugete au fost avizate

Anunţul lui Tobă vine în contextul în care au existat discuţii în spaţiul public cu privire la condiţiile din centrele de detenţie şi arest preventiv. De altfel, mai multe persoane încarcerate în Arestul Central al Capitalei au fost mutate pentru mai multe zile la alte centre de detenţie, din cauză că începând de luni se face curăţenie şi dezinsecţie în mai multe spaţii, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.

În ultima perioadă, au existat mai multe reclamaţii cu privire la condiţiile din arest făcute de persoane arestate care au sesizat inclusiv existenţa gândacilor în celule. În acest context, Avocatul Poporului a atras atenţia cu privire la respectarea normelor de igienă din arest.

Despre condiţiile proaste din Arestul Poliţiei Capitalei, a vorbit în repetate rânduri și Elena Udrea.

“În mod cert, arestul şi puşcăria în România, prin condiţiile pe care le oferă, pot fi considerate mijloace de tortură fizică şi psihică. Acolo, un bolnav cronic nu are nicio şansă. Şi dacă te duci sănătos, când ieşi din puşcărie ai mari probleme de sănătate”, declara Elena Udrea la puţin timp după ce a părăsit Arestul Central.

“Am fost într-o cameră de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse, apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş pe care îl foloseam să tragem apa. Atunci când nimeni nu-l folosea, puneam un pet pe post de capac ca să nu poată veni şobolanii. Pereţii erau scorojiţi, geamul nu se închidea cum trebuie şi era curent. Dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foen să te usuci, ceea ce-ţi dădea şanse minime la o răceală, dacă nu cumva la o pneumonie sau meningită”, a povestit Udrea, în 23 februarie, în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost adusă din arest pentru votul în cazul unei noi cereri a DNA de arestare preventivă a deputatului.

Şi Radu Mazăre a povestit, la scurt timp după eliberarea din arest, despre condiţiile din acelaşi centru de detenţie.

“Spunea mama dacă e normal să fim opt oameni într-o cameră de 12 metri cu WC. I-am spus că e bine pentru că am vorbit cu o doamnă, nu îi mai reţin numele, şi îmi spunea că WC-ul era pe hol, ca să ieşi din celulă ai un întrerupător, apeşi, se aprinde un bec afară şi dacă te bagă cineva cândva în seamă”, spunea Radu Mazăre.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă