Pieptul de pui cu sherry este delicios şi se pregăteşte foarte uşor, cu ingrediente la îndemână, potrivit reţetei sugerate de allrecipes.com
Ingrediente
- patru ouă
- două linguri cu lapte
- 200 g de făină
- o lingură cu sare
- o linguriţă cu piper negru
- un praf de boia de ardei iute
- 680 g de piept de pui, dezosat şi curăţat de piele
- două linguri cu ulei de măsline
- o lingură cu unt
- 200 ml de supă de legume
- 100 g de sherry sec
- sucul de la două lămâi
- 50 g de unt rece, tăiat în bucăţi
- o lingură cu pătrunjel tocat
Mod de pregătire
Într-un bol, se bat ouăle cu laptele, după care se adaugă făina, sarea, piperul şi boiaua şi se amestecă.
Apoi, se trece carnea prin făină, astfel încât să se acopere bine. Se scutură excesul de făină şi se trece carnea prin amestecul cu ouă.
Se încinge uleiul şi o lingură cu unt, într-o tigaie mre, la temperatură medie. Se prăjeşte carnea pentru aproximativ trei minute pe fiecare parte, până când prinde o nuanţă maronie.
După aceea, se aşază carnea pe o farfurie.
În tigaie, se toarnă supa de legume, sherry şi sucul de lămâie. Se lasă pe aragaz până când îşi reduce cantitatea la jumătate.
Apoi, se ia tigaia de pe aragaz şi se adaugă bucăţile de unt. Se amestecă până când se topeşte untul, timp de aproximativ două minute. Se adaugă pătrunjelul şi se potriveşte cu sare şi piper.
După aceea, se pune tigaia pe aragaz, la temperatură medie, şi se adaugă carnea, care se acoperă cu sos. Se ia de pe aragaz după aproximativ trei minute.