Președintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS), a formulat un neașteptat mesaj de apreciere față de un fost guvern al PSD, chiar în momentul în care în interiorul actualei Coaliții de guvernare (PNL, USR PLUS, UDMR) există mari divergențe.
“România are nevoie de un program coerent de guvernare pe patru ani. Personal am insistat pentru evitarea fragmentărilor la guvernare, fie că vorbim de câte un minister sau de un guvern întreg. Pentru că politicile publice fragmentate nu duc la rezultate. Ştim bine că ministerele, în momentul în care se schimbă miniştrii, devin destul de greoaie şi reactive. Ai nevoie de această continuitate. Să ne amintim că cel mai performant guvern care ne-a adus şi ne-a deschis drumul către aderarea la Uniunea Europeană a fost guvernul de la începutul anilor 2000, guvernul condus de Năstase”, a susținut Anca Dragu, duminică, 18 aprilie, într-o emisiune a postului Prima TV.
Anca Dragu a explicat pe de altă parte că “nu este vorba despre un model” pe care să-l preia de la fostul guvern PSD, dar că apreciază faptul că acel guvern a avut continuitate.
Declarația președintelui Senatului intervine cu o zi înainte ca luni, 19 aprilie, să aibă loc o reuniune a Coaliției de guvernare. La această reuniune, USR PLUS (din care face parte și Anca Dragu) va cere demiterea lui Florin Cîțu din funcția de prim-ministru. Dacă această cerere va fi îndeplinită, USR PLUS va rămâne la guvernare și va propune un nou ministru al Sănătății, pe postul devenit vacant prin demiterea lui Vlad Voiculescu.