16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialFinala Vocea României. Ce invitaţi speciali vor urca pe scenă

Finala Vocea României. Ce invitaţi speciali vor urca pe scenă

În finala emisiunii de divertisment „Vocea României” vor urca pe scenă, vineri, câştigătorul ediţiei din anul 2014, Tiberiu Albu, şi colegii lui din formaţia „Fameless”, dar şi trupa rock „Vița de vie”, potrivit unui comunicat ProTV.

Cei patru finalişti sunt Cristina Bălan din echipa Tudor, Michel Kotcha și Tobi Ibitoye din echipa Smiley și Tomi Weissbuch din echipa Moga.

Ei vor interpreta câte trei melodii, una singuri, una cu antrenorul lor și încă una cu artiști cunoscuți. Între melodiile pe care le vor cânta se numără „Jealous” şi „The show must go on”.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu finaliştii. 

De asemenea, chiar dacă Loredana nu va avea un concurent în finală, ea va cânta alături de patru dintre concurenţii pe care i-a antrenat în acest sezon.   

Finaliştii se întrec pentru trofeu şi pentru un premiu în valoare de 100.000 de euro.  

Cele mai citite

Bulgaria, somată să nu ofere sprijin militar Statelor Unite

Guvernul Bulgariei a anunțat că va solicita aprobarea Parlamentului pentru găzduirea a până la opt avioane-cisternă americane la baza aeriană Bezmer, aflată în sud-estul...

Trump avertizează că SUA ar putea lovi din nou Iranul: „Nu am terminat încă”

Donald Trump a declarat marți că Statele Unite nu și-au încheiat operațiunile împotriva Iranului și a indicat complexul nuclear subteran de la Muntele Pickaxe,...

9 metode eficiente pentru a elimina țânțarii din locuință

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...
Ultima oră
Pe aceeași temă