23.4 C
București
vineri, 6 septembrie 2024
AcasăSportMacovei: Cea mai bună garanţie pentru statul de drept şi independenţa Justiţiei...

Macovei: Cea mai bună garanţie pentru statul de drept şi independenţa Justiţiei este plecarea lui Ponta

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a scris, miercuri, pe blogul personal, că cea mai bună garanţie pentru statul de drept şi pentru independenţa justiţiei este demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier.

Macovei a scris pe blog că oficialii de la Casa Albă a făcut public un comunicat, în care americanii au transmis două mesaje lui Ponta şi guvernului USL, şi anume să respectate statul de drept şi independenţa justiţiei, fapt de care depinde parteneriatul dintre România şi SUA.

”În interviurile de după întâlnirea cu vicepreşedintele Biden, Ponta a promis că nu va mai interveni în justiţie. Nu-l cred pentru că minciuna a fost singura constantă în comportamentul politic al lui Ponta. Câtă vreme USL şi guvernul Ponta vor conduce România, nu suntem credibili şi nu dăm garanţii că suntem un stat democratic în care legea domneşte egal pentru toţi, inclusiv pentru mediul de afaceri, în care judecătorii şi procurorii sunt liberi şi neameninţaţi de Ponta şi USL. Cea mai bună garanţie pentru statul de drept şi independenţa Justiţiei este plecarea lui Ponta”, a scris Macovei pe blog.

Citeşte şi: Ponta după întâlnirea cu Biden: Nu am discutat chestiuni de politică internă

Europarlamentarul a adăugat că ”oriunde ar fi şi orice ar face, trebuie să fim atenţi la fiecare acţiune şi fiecare cuvânt ale lui Ponta care ne-a arătat până acum că scopul lui a fost subjugarea justiţiei”.

Victor Ponta a fost primit, la Casa Albă, de vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Premierul are cu acesta o discuţie referitoare la parteneriatul strategic şi militar dintre cele două ţări, conform Mediafax.

Victor Ponta se află în vizită oficială, în Washington, în intervalul 21-23 octombrie.

Premierul urmează să discute, miercuri, şi cu reprezentanţii Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.

Cele mai citite

Atacuri cibernetice cu tehnica spoofing folosind identitățile băncilor, raportate de clienți. Ce trebuie să faci în astfel de situații

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a emis astăzi un avertisment privind noi scenarii de atac cibernetic care implică tehnica de spoofing, în care...

Tânărul abandonat de mamă la naștere care a devenit profesor. „Evoluția este un termen pe care l-am utilizat mult“

Un tânăr în vârstă de numai 23 de ani din județul Gorj, cu o poveste de viață impresionantă, este noul profesor de Limba și...

Frunzele cad, iar mercurul coboară: vremea se răcește

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni Toamna își intră în drepturi, iar temperaturile vor scădea treptat în această lună....
Ultima oră
Pe aceeași temă