Instituţia unde s-a făcut un dop de autorizări se numeşte Autoritatea Rutieră Română (ARR), un organism din Ministerul Transporturilor. Suspectez (dar nu am probe, deci este numai o credinţă, şi atât) că, probabil, COTAR (Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România) se află în spatele malversaţiunii.
Din august, de când s-a stabilit modalitatea de autorizare a actanţilor transportului alternativ şi data de la care aceştia trebuie să fie la punct şi virgulă, s-a stabilit, prin OUG 49, că la finalul autorizării orice şofer trebuie să primească un ecuson. În toată ţara sunt 1.332 de cereri de eliberare a autorizaţiei pentru transportul alternativ, dintre care în Bucureşti 721.
Numărul total de autorizaţii eliberate e de 1.044, din care în Capitală 547. Sunt 6.130 de cereri de eliberare a ecusoanelor mult-dorite în toată România, dintre care ARR a eliberat 171, adică adică 0,0278%, iar în Bucureşti sunt 4.875 de cereri pentru eliberarea ecusoanelor, dintre care au fost eliberate 8, adică 0,00164%. Uneori, exactitatea ilustrează bine lucrurile.
Aşadar, 171 de şoferi lucrează în toată ţara şi doar opt în toată Capitala, cea mai mare aglomerare urbană din ţară. Repet: există un dop la ARR. Dar mai e încă unul la Parlament. CECAR, adică taximetriştii cei mai conservatori, ce simt că această concurenţă a sistemelor de ride sharing le complică piaţa, îi face să stea mai mult în trafic şi să câştige mai puţini bani, a accesat, cred eu (dar e numai credinţa mea, s-ar putea să greşesc) şi pârghia politică, creând o menghină pentru şoferii de ride sharing.
Primul bac al menghinei se apropie spre ei (şi tocmai i-a atins) dinspre OUG 49. Parlamentul a adoptat, pe 22 octombrie, un proiect de lege care împinge termenul de autorizare până în februarie anul viitor, pentru că platformele de car-sharing au primit târziu avizele tehnice de la Ministerul Comunicaţiilor (drăguţ, nu? altă instituţie de stat ce a ticluit un dop de încetinire), iar mulţi şoferi nu şi-au primit autorizaţiile. Lucru pe care deja îl ştim.
Pentru că aşa au decis parlamentarii, al doilea bac al menghinei ar trebui să întârzie trei luni termenul-limită de autorizare a şoferilor de ride sharing. Dar aici apare al doilea dop, ce face şoferii de ride sharing să moară de inaniţie financiară: legea nu mai ajunge odată la promulgare, la Palatul Cotroceni.
Aşadar, există alte proiecte de lege, la care Legislativul nu a ştiut cum să procedeze pentru a le face să intre în vigoare mai rapid, care au fost dezbătute pe repede-nainte-n Parlamentul României şi au ajuns la Cotroceni cu 270 de kilometri pe secundă… iar această lege de amânare a intrării în vigoare a unei ordonanţe de urgenţă nu găseşte drumul spre Administraţia Prezidenţială, ca să fie promulgată! Ce straniu, nu?
Până atunci, şoferii înscrişi la aplicaţiile de ride sharing care nu au la ei copii de autorizaţie pentru transport alternativ şi ecusoane pentru maşinile pe care le conduc riscă să primească sancţiuni drastice.
În pofida faptului că Poliţia ştie care e situaţia şi că este o simplă formalitate care mai trebuie să fie îndeplinită – promulgarea legii de amânare a intrării în vigoare a OUG 49, patrulele din trafic vânează şoferii ieşiţi la ride sharing care încă nu sunt în regulă.
Pentru că încă este în vigoare ordonanţa de urgenţă care a fost aprobată în această vară de guvern, autorităţile continuă să îi amendeze cu până la 9.000 de lei pe şoferii care nu au reuşit încă să ajungă la capătul procedurii de autorizare. Şoferii ce nu respectă regulile jocului riscă să rămână fără plăcuţe de înmatriculare pentru şase luni.
Cine să fie viteazul care să rişte aşa ceva? Oricum, cei care fac ridesharing nu sunt genul desperado, ce umblă cu bidiviul prin târg ca năluca, fără să fie în regulă. Reprezentanţii unei aplicaţii spun că fac demersuri pentru ca toți şoferii lor să obţină autorizaţiile. Sunt dispuși să plătească ei tarifele de emitere a documentelor, care însumează 408 lei pentru fiecare autoturism.
Evident, toată această poveste cu raideşeringii-cei-răi şi taximetriştii-cei-buni le strică afacerile firmelor care au lansat în România nişte aplicaţii, care până acum au avut nişte business-uri prospere, ce tocmai s-au evaporat.Încercaţi să comandaţi pe CleverGo, Bolt sau Uber o maşină de ride sharing zilele acestea, în Bucureşti. Repet: sunt opt şoferi autorizaţi în tot Bucureştiul. Hai să vedem acum care va fi impactul.
Efectul apariţiei acestor aplicaţii şi al sistemului de ride sharing, în general, a fost impresionant. Înainte de ride sharing, în Bucureşti, comandai un taxi şi, de regulă, centralista îţi găsea unul cam în cinci minute. Maşina venea în alte cinci-zece minute. Total: un sfert de oră – şi erai mulţumit, era bine, era repede. Evident, dacă nu dădeai de un şofer care făcea preţul şi celelalte porcărele tipice.
Pe aplicaţie, după apariţia Bolt, Uber şi CleverGo, găseai de regulă o maşină într-un minut şi într-o zi normală aceasta venea în cinci minute. Cum stau lucrurile acum? Ne-am întors înainte de noua eră a ride sharing-ului. Suntem mai lenţi.
Taximetriştii plescăie de fericire din nou, iar unii dintre ei fac preţul cu clienţii. Există un anumit moment în care, dacă acel dop nu este scos cu grijă, cu mare grijă, ca să „fâsâie”, camera de izolare în care se adună presiune face „bum”.
Atunci când va face „bum” – dacă nu va apărea legea de prorogare a OUG 49, efectul va fi mai dramatic decât dacă va apărea acest act normativ, dar acelaşi: lămuriţi încă odată şi în număr mai mare cum e cu taximetriştii plescăind dezlănţuiţi, dansând de fericire pe piaţa lor revolută, cum e cu tipii uitându-se la tine-ntr-un peş şi făcând preţul, convinşi că oricum nu ai încotro, ca client, consumatorii serviciilor de transport vor părăsi în număr mai mare taxiurile, folosind cu precădere ride sharing.
Iar şoferii care fac ride sharing au timp să aştepte, pentru că ştiu să facă multe, sunt elastici şi isteţi.
