2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuFOTO. Miss World 2015. O ROMÂNCĂ este cea mai FRUMOASĂ femeie din...

FOTO. Miss World 2015. O ROMÂNCĂ este cea mai FRUMOASĂ femeie din estul Europei

Reprezentanta României la Miss World 2015 a primit titlul Miss World East Europe şi a fost premiată cu un contract de modelling în valoare de 30.000 de euro, pentru un an, oferit de o agenţie de modele din China, informează Mediafax.

La finalul competiţiei care s-a desfăşurat în Sanya, China, Natalia Ioana Oneţ a fost premiată de organizatorii chinezi cu titlul Miss World East Europe, informează organizatorii Miss World România.

Natalia Oneţ, în vârstă de 26 de ani, nu a reuşit să se califice în topul 20 al finalistelor, însă ea s-a situat pe locul al 17-lea în urma „voting-ului competiţiei” (votul online al concurentelor, n.r.), spun organizatorii Miss World România.

Astfel, rezultatul Nataliei Oneţ este cea mai bună clasare a României în ultimii 9 ani din întreaga istorie a celor patru competiţii internaţionale de frumuseţe majore (Miss World, Miss Universe, Miss Earth şi Miss International), după ce Ioana Valentina Boitor s-a clasat pe locul al doilea (First Runner-up) la Miss World 2006.

Marele titlul Miss World 2015 a fost câştigat de reprezentanta Spanei, Mireia Lalaguna Royo, în vârstă de 23 de ani. Aceasta a adus coroana Miss World în Spania pentru prima dată în istoria de 65 de ani a competiţiei Miss World.

În clasamentul final al Miss World 2015, locul a doilea a fost ocupat de reprezentanta Rusiei, Sofia Nikitchuk, iar locul al treilea a revenit reprezentantei Indoneziei, Maria Harfanti.

Natalia Oneţ, câştigătoarea Miss Tourism România 2013, este absolventă a Facultăţii de Biologie, cu specializarea Ecologie şi Protecţia mediului, din cadrul Universităţii Bucureşti. Ea are 26 de ani, o înălţime de 1,76 metri, dimensiuni 89-60-90 și este născută la Satu Mare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă