26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialCâţi români au competenţe digitale de bază

Câţi români au competenţe digitale de bază

Unul din cinci români deține competențe digitale de bază, în timp ce în Uniunea Europeană procentul este de 59%, se arată într-un comunicat de presă al Microsoft România, care citează datele Comisiei Europene.

‘Pentru anul 2015, Comisia Europeană a publicat informațiile referitoare la indicele economiei și societății digitale (DESI), care arată că 59% dintre locuitorii Uniunii Europene au competențe digitale de bază. Comparativ, doar 20% dintre români dețin competențe digitale de bază. Mai mult, statisticile internaționale arată că 90% dintre slujbe vor necesita cel puțin competențe digitale de bază până în 2020. Astfel, interesul companiilor din România pentru atragerea candidaților ‘digitalizați’ se încadrează în acest trend, vizibil pe piața globală a muncii’, se arată în comunicatul remis, marți, Agerpres.

Potrivit acestuia, eJobs a realizat în perioada septembrie — noiembrie 2015 o analiză care arată că aproape jumătate (45,6%) dintre angajatorii care aveau anunțuri de angajare pe platforma eJobs, își doreau angajați care să știe să folosească pachetul Microsoft Office. Defalcat pe competențe specifice ale suitei Microsoft Office, cele mai multe solicitări se referă la Excel, urmat de Word și PowerPoint.

Microsoft România și eJobs au lansat proiectul „Competențe pentru competitivitate”, care își propune să informeze candidații aflați în căutarea unui loc de muncă despre nivelul de competențe digitale solicitat de angajatorii care recrutează.

În cadrul proiectului, Microsoft oferă gratuit 70 de cursuri online de Office 2016, în valoare totală de peste 77.000 lei, cu ajutorul cărora candidații români vor putea accesa 4 module din pachetul Office, care include peste 300 de lecții video interactive și 40 de teste practice în urma cărora vor putea obține diplome recunoscute în România de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, sau internațional (certificarea Microsoft Office Specialist), în urma susținerii examenului aferent, acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări.

Cele mai citite

UE transferă Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro din profiturile generate de activele rusești înghețate

Uniunea Europeană va aloca Ucrainei o nouă tranșă de 1,4 miliarde de euro provenită din profiturile extraordinare generate de activele rusești înghețate în urma...

Legea decarbonizării, în dezbatere după avertismentele lui Nicușor Dan

Camera Deputaților dezbate miercuri mai multe proiecte de lege importante, între care cel privind decarbonizarea sectorului energetic, retrimis pentru o nouă dezbatere după modificările...

AmCham, despre ratingul Fitch: România are nevoie de stabilitate, iar companiile suportă costul ajustării fiscale

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) consideră că menținerea ratingului de țară al României în categoria recomandată pentru investiții reprezintă un semnal...
Ultima oră
Pe aceeași temă