25 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialMarina germană a salvat peste 10.000 de refugiaţi în 2015

Marina germană a salvat peste 10.000 de refugiaţi în 2015

Marina germană a anunţat că a salvat peste 10.000 de refugiaţi anul acesta, dintre care peste 500 de migranţi se aflau în dificultate pe Mediterana, în largul coastelor libiene, în ziua de Crăciun, relatează AFP în pagina electronică, potrivit Mediafax. 

"Navele Marinei germane au salvat 10.528 de persoane începând de la 7 mai 2015", dată la care vasele sale şi-au început operaţiunile de salvare, a anunţat sâmbătă Bundeswehr, armata germană, pe site-ul oficial.

Una dintre navele sale a intervenit vineri dimineaţa, de Crăciun, la aproximativ 40 de kilometri de coastele libiene, pentru a salva 539 de persoane aflate la bordul a trei bărci pneumatice şi unei ambarcaţiuni de lemn.

Vasul german era susţinut, în cursul acestei operaţiuni, de către o fregată italiană, o navă de patrulare italiană şi un vas petrolier maltez.

Germania a mobilizat două nave în regiunea Mediteranei, în cadrul misiunii navale Sophia, la care participă 22 de state membre ale Uniunii Europene (UE).

Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Migraţiilor (OIM), până la 21 decembrie 972.000 de persoane au traversat Mediterana pentru a ajunge în Europa.

Tot potrivit OIM, în jur de 3.700 de migranţi au murit sau au fost daţi dispăruţi pe mare.

Cele mai citite

Fostul comandant al armatei Republicii Moldova este acuzat că a fost informator al Rusiei

Generalul Igor Gorgan, fost șef al Marelui Stat Major al armatei Republicii Moldova, este acuzat că a fost informator al Rusiei. Informația este prezentată de...

Marcel Ciolacu anunță adoptarea joi a creșterii salariului minim de la 3300 de lei la 3700 de lei

Guvernul va adopta în ședința de joi creșterea salariului minim de la 3300 de lei la 3700 de lei BRUT. NET, venitul minim va...

Lui Vladimir Putin îi este indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale în SUA, Joe Biden sau Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu se aşteaptă la nicio schimbare în relaţia ruso-americană, indiferent cine va fi câştigătorul alegerilor prezindenţiale din...
Ultima oră
Pe aceeași temă