Cel mai mare parc al Clujului a fost încă de la înfiinţare un loc care a atras prin îmbinarea perfectă a elementului natural cu cel antropic.
În anul 1827, „Asociaţia de Binefacere a Femeilor” a închiriat terenul mlăştinos aflat între Someşul Mic şi Canalul Morii pentru a amenaja un loc destinat petrecerii timpului în aer liber. Iniţiativa s-a bucurat de o asemenea popularitate printre clujeni, încât s-a înfiinţat chiar şi o comisie ale cărei atribuţii erau întreţinerea şi amenajarea parcului. Au fost construite alei, lacul cu insula în mijloc şi pavilionul pentru muzică.
Deşi accesul era permis tuturor cetăţenilor, exista o lege nescrisă care „impunea” locul fiecăruia la promenadă: exista o alee pe care o putea folosi doar aristocraţia, aleea din mijlocul parcului era rezervată trăsurilor, iar cea de-a treia revenea oamenilor de rând.
Util(izat) pe tot parcursul anului
Amplasarea parcului în apropierea teatrului de vară făcea ca înainte sau după reprezentaţiile teatrale, lumea să se bucure şi de frumosul aranjament al parcului, în timp ce în pavilionul pentru muzică „Corul Tinerilor Comercianţi” concerta seară de seară pentru a asigura o atmosferă cât mai plăcută în timpul promenadei. Moda vieneză dicta ca pe timpul iernii lumea să patineze pe ritmul muzicii. Lacul din parc era transformat în patinoar, iar marţea şi duminica patinatorii erau acompaniaţi de câte o orchestră. Pe insula mică s-a construit un pavilion de patinaj, după care autorităţile au construit şi un edificiu destinat să fie sală pentru baluri şi dans, amplasând în faţa sa şi o minunată fântână arteziană. Parcul era luminat de torţe, înlocuite apoi cu becuri electrice. Cei mai bogaţi oameni din Transilvania sprijineau constant apetenţa populaţiei pentru patinaj, iar sportul s-a dezvoltat foarte mult până la Primul Război Mondial. Mari competiţii de patinaj viteză şi artistic se desfăşurau pe lacul din parc şi chiar campionii mondiali ai vremii Lili Kronberger şi Opika Méray-Horvath au patinat pe gheţa de la Cluj. Din 1881, concursurile au fost deschise şi copiilor, asigurându-se astfel continuitatea acestui sport.
De primăvara până toamna, bicicletele animau parcul, chiar şi somităţile oraşului afişându-se prin Parcul Central pe două roţi, evident în ţinute elegante.
Sportul, cultura şi natura într-un spaţiu deosebit
Ansamblul format din parc şi teatrul de vară era completat de baia publică, purtând numele zeiţei Diana. Funcţionalitatea acestui spaţiu ţinea pasul cu cele mai noi amenajări urbane ale Europei, în care petrecerea timpului liber într-un mod constructiv a devenit o modă încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aspectul general al parcului nu s-a schimbat foarte mult de la începutul secolului XX, astfel că promenadele prin Parcul Central au acelaşi farmec ca altădată.
