7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăInternațional18 luni de suferință mută: Cântecul de lebădă al lui David Bowie

18 luni de suferință mută: Cântecul de lebădă al lui David Bowie

Deşi, pe plan personal, cântăreţul David Bowie a pierdut lupta cu cancerul, cei care l-au cunoscut în ultimele 18 luni ale vieţii sale povestesc că, pe plan profesional, forţa creatoare a artistului a reuşit să învingă impedimentele ridicate de cancer. Astfel, persoanele cu care Bowie a colaborat la ultimul album „Blackstar”, cât şi la musicalul „Lazarus”, precum producătorul său, regizorul ultimelor videoclipuri, regizorul şi producătorul piesei de teatru, îl descriu ca fiind o fiinţă „extraterestră”, capabilă să se alimenteze cu o forţă exuberantă de viaţă, ţinută vie doar de dorinţa de a materializa proiectele pe care le-a demarat, în perioada de luptă cu boala. 

David Bowie a pus boala pe planul secundar, deşi a trecut printr-o perioadă dificilă, şi a păstrat, întotdeauna, o atitudine rezervată asupra stării sale de sănătate, de care a încercat să nu se plângă niciodată. Din acest motiv, oamenii care i-au fost în preajmă în ultimele 18 luni artistului au fost luaţi prin surprindere de pierderea sa, astfel că pentru unii, boala a fost atât de bine ascunsă, încât nici nu au realizat ce se întâmpla cu el, în timp ce aceia care care au ştiut nu au considerat-o niciodată fatală.

Cântăreţul David Bowie părea să se fi retras din viaţa publică cu mai bine de o decadă înainte de moartea sa. După ce, în 2004, a suferit un atac de cord pe scenă, el s-a retras în New York, devenind, astfel, o amintire pentru oraşul în care a trăit vreme de 25 de ani, potrivit The Guardian.

Deși lumea a început să se obişnuiască cu moartea artistului, duminica trecută, fanii lui Bowie şi cei care au lucrat cu el, în ultima perioadă a vieţii sale, continuă să se declare surprinşi de forţa creativă a artistului, care a continuat să ducă la bun sfârşit mai multe proiecte, cu toate că ducea o luptă contratimp cu cancerul. S-ar putea spune că David Bowie şi-a pregătit, cu minuțiozitate, ieşirea.

La vârsta de 69 de ani, Bowie şi-a reasigurat un loc pe scena muzicală contemporană, prin intermediul albumului pe care l-a lansat de ziua sa, cu două zile înainte să moară, şi care este deja în urcare în topurile muzicale mondiale. Mai mult de atât, viziunea sa continuă să dăinuie pe scenele de teatru din New York. 

O întrebare este cum de a reuşit Bowie să fie atât de creativ, în cercul restrâns din Manhattan, unde şi-a dus existenţa alături de soţia sa Iman şi fiica lor Lexi, în vârstă de 15 ani. Artistul şi-a desfăşurat activitatea într-o sferă destul de restrânsă, astfel că teatrul unde se joacă piesa sa, „Lazarus”, se află în vecinătatea locuinţei. Similar, studioul unde a înregistrat albumele „Blackstar” şi „The Next Day” se află şi mai aproape, pe strada Crosby.

Fiecare dintre aceste locuri i-au oferit artistului David Bowie o ultimă șansă să lucreze în lumea muzicală şi a teatrului, care i-au fost atât de apropiate, pe parcursul întregii cariere.

În ultimii ani, Bowie a fost portretizat drept un om care a reuşit să surprindă şi să se concentreze pe cultivarea laturii sale creative, în ciuda deteriorării stării sale de sănătate.

Citeşte şi: FOTO + VIDEO: 40 de lucruri necunoscute despre legendarul artist David Bowie

De exemplu, în 2013 a lansat albumul „The Next Day”, apoi expoziţia „David Bowie Este” (V&A: David Bowie Is), care cuprinde 300 de obiecte din cariera artistului, ce dezvăluie modul în care s-a îngrijit de artefactele care i-au marcat parcursul artistic, piesa de teatru „Lazarus” şi, nu în ultimul rând, albumul „Blackstar”, lansat cu un videoclip care pare să îi anticipeze moartea.

Cum s-a născut albumul „Blackstar”

Potrivit producătorului său, Tony Visconti, David Bowie era conştient, încă din noiembrie, că boala sa este în fază terminală. Însă, părea să nu realizeze cât de puţin timp i-a mai rămas, astfel că a continuat să vorbească despre ceea ce va urma lansării albumului „Blackstar”. Mai mult, fotografile făcute la premiera musicalului „Lazarus”, în 7 decembrie, dezvăluie un David Bowie zâmbitor, care nu trădează semne de boală.

Producătorul de teatru Robert Fox, cu care a colaborat pentru punerea în scenă a piesei „Lazarus”, a declarat că artistul nu se plângea niciodată.

“A fost minunat să muncesc cu el. Cu toate acestea, ce nu a fost grozav, e că nu se simţea bine. Nu a fost bine deloc. În unele zile, el nu putea fi prezent, însă se implica oricând putea, adică atunci când cancerul nu stătea în calea activităţii sale. A fost mai degrabă îngrozitor pentru el, nu pentru noi”, a spus Robert Fox.

Mai mult, producătorul de teatru nu consideră că piesa a fost influenţată de starea de sănătate a artistului.

„Lupta cu ideea de a fi muritor apare fie că te simţi bine, fie că nu. Oamenii scriu despre tema aceasta chiar şi atunci când starea lor de sănătate este perfectă. Nu vorbea despre boala sa decât dacă îi afecta munca. Altfel nu. Nu s-a plâns niciodată. Dar cred că nu şi-a făcut niciun plan privind potenţiala lui moarte. Era destul de optimist că un tratament ar putea să îl ajute„, a mai adăugat Fox, care l-a ajutat pe David Bowie să găsească un regizor şi să aleagă actorii.

Artistul David Bowie se lupta deja cu cancerul de şase luni atunci când a intrat în studio-ul Magic Shop, la începutul lui 2015, pentru a înregistra cel de-al 25-lea album din carieră. În acelaşi studio, formaţii precum Coldplay şi Arcade Fire şi-au înregistrat albumele. Similar, albumul „The Next Day” al artistului a fost înregistrat tot la Magic Shop. Sesiunile de înregistrare erau destul de scurte, astfel că albumul a fost produs pe parcusul lunii martie, lucrând de trei ori pe săpătmână.  

Citeşte şi: FOTO + VIDEO: Primele reacţii ale artiştilor, după moartea lui Bowie

Piesele au fost finalizate în studioul lui Tony Visconti, în aprilie. El a declarat, pentru Rolling Stone, că la unele sesiuni de înregistrare, Bowie a apărut fără sprâncene şi păr, din cauza chimioterapiei.

„Nu avea cum să ascundă boala de formaţie”, a spus producătorul artistului, Tony Visconti. „Însă, mi-a spus, în privat, şi am rămas surprins când am discutat despre asta, faţă în faţă”, a mai adăugat el.

În ciuda impedimentelor puse de cancer, David Bowie a continuat să îşi privească munca cu entuziasm. 

„Avea energia unei persoane foarte tinere, care se avântă în tot ce face cu o bucurie neînfricată. Nici nu mai vorbim despre faptul că era serios și știa foarte clar ce vrea şi ce nu„, a povestit și compozitoarea de jazz Maria Schneider, colaboratoarea lui Bowie. 

Punerea în scenă a musicalului „Lazarus”

Coregrafa musicalului „Lazarus”, Annie-B Parson, de la „Big Dance Theater” din New York, a lucrat foarte mult în compania lui Bowie, din septembrie şi până în seara premierei, în decembrie. Ea a spus că nu ştia de boala artistului şi că probabil nici actorii nu au ştiut. Însă regizorul musicalului, Ivo van Hove i-a spus, la momentul acela, ceva ce Annie-B Parson a înţeles mult mai târziu. 

„La început, el mi-a spus că este cea mai tristă piesă la care a lucrat”, a spus Parson. Ea a mai explicat că van Hove i-a descris musicalul ca fiind „despre o persoană conectată la moarte, care îşi contemplă propria existenţă”. 

Pe parcursul repetiţiilor, Bowie obişnuia să stea tăcut, îmbrăcat cu un pulover gri şi cămaşă albă, şi să ia notiţe. 

„El insista pe spectacol. Ce m-a surprins a fost că Bowie era părea să provină dintr-un alt loc, nu de pe această planetă şi nu avea nicio problemă cu asta”, a mai spus coregrafa Annie-B Parson.

Regizorul van Hove a declarat, pentru „Friday from Warsaw”, că primul lucru care l-a uimit atunci când s-a întâlnit cu David Bowie şi co-autorul piesei, Enda Walsh, a fost că cei doi i-au citit piesa, în timp ce pe fundal se auzea muzică cu teme existenţialiste, descriind „viaţa şi moartea, dacă există viaţă după moarte sau dacă poţi continua să trăieşti doar în mintea sau în imaginaţia ta”.

Când Bowie i-a spus lui van Hove, în noiembrie 2014, că se luptă cu cancerul şi că e posibil să nu supravieţuiască, melodiile scrise au devenit şi mai profunde, mai ales „Lazarus”.

„E un fel de testament al său”, a mărturisit van Hove.

Forţa creativă a artistului i-a luat pe toţi prin surprindere. Când se simţea rău, după tratament, nu mergea la repetiţii, însă atunci când venea, dădea foarte multe sugestii.

“Bowie a fost foarte discret în privinţa stării sale de sănătate. Nu l-am întrebat niciodată, însă ştiu că nu voia să moară. În acele 18 luni, s-a luptat să supravieţuiască”, a mai spus regizorul musicalului „Lazarus”.

Citeşte şi: FOTO + VIDEO: Cântăreţul David Bowie a murit

O parte dintre melodiile din musical transmit o furie interioară şi un protest la adresa violenţei din societate, fiind învelite în poezie şi note muzicale subtile. 

„Însă ca persoană, era mereu un gentleman”, a mai adăugat van Hove.  Dar pe măsură ce a devenit mai bolnav, van Hove a mărturisit că ochii artistului trădau o stare de teamă. „Era fragil”, a mai adăugat el.

După premiera musicalului „Lazarus”, David Bowie a trebuit să se aşeze, în culise, alături de van Hove şi Iman, epuizat după prezenţa pe scenă, în semn de mulţumire faţă de public.

„L-am condus la maşină şi, cumva, am ştiut că avea să fie ultima dată când îl mai văd”, a spus regizorul.

Bowie şi mitul biblic al lui Lazăr

Regizorul video, Johan Renck, a mărturisit că a fost foarte entuziasmat de gândul că avea să lucreze cu eroul copilăriei sale. 

„Am zburat de la Londra la New York şi ne-am întâlnit în biroul său din Soho să ascultăm întregul album. Mi-a pus mâna pe umărul şi mi-a zis, rânjind, „Te avertizez, are 10 minute”. Nu am avut nicio şansă să refuz. Avea un zâmbet cald şi molipsitor şi am ştiut că avea să fie o călătorie interesantă”, a explicat Renck.

Astfel, cei doi au început o colaborare intensă şi, din nefericire, mult prea scurtă.

„El mi-a spus pe Skype: „Simt că trebuie să îţi spun asta. Sunt foarte bolnav şi e posibil să nu supravieţuiesc”. Aveam starea asta de spirit foarte bună, şi jonglam cu ideile ca nişte copii de 12 ani. Am fost absolut şocat. El a spus: „Nici măcar nu ştiu până când facem videoclipul ăsta, vei găsi pe cineva care să mă înlocuiască”, a mai spus regizorul.

Cântăreţul nu i-a dat lui Renck niciun fel de detaliu despre cancer, doar că urmează un tratament şi l-a avertizat că urma să aibă „perioade bune şi perioade rele”. Mai mult, Bowie l-a rugat de Renck să păstreze discreția în privința bolii sale.

Când cei doi au filmat videoclipul pentru „Blackstar”, în septembrie, şi pentru „Lazarus”, în noiembrie, cântăreţul a alocat câte o zi apariţiei în fiecare dintre cele două videoclipuri. Starea de sănătate nu i-a permis să reziste mai mult de cinci ore la filmările din studioul din Brooklyn.

Bowie voia ca în videoclip să apară un sat izolat, iar apoi Renck a venit cu ideea unor ritualuri care îmbinau dimensiunea ocultă cu cea de celebrare a vieţii. Mai mult, artistul a dorit ca în videoclip să apară o sperietoare de ciori, aşa că i-a trimis lui Renck o schiţă a unui caracter macabru cu Ochi de Nasture/ Button Eyes, care apare în ambele videoclipuri. Schiţa arată un cap bandajat, cu ochii din nasturi şi o creastă.

„Bowie nu ştia dacă va mai avea păr, atunci când vom filma videoclipurile”, a completat regizorul. 

În „Lazarus”, cântăreţul apare tot ca Button Eyes, chinuit pe patul de spital.

Citeşte şi: FOTO + VIDEO: David Bowie, celebrat prin muzică şi dans, în Londra

„Mi-am imaginat mitul biblic cu un Lazăr care se ridică din pat. În retrospectivă, o văd ca povestea unei persoane, în ultimele sale zile”, a mai spus Renck.

În timp ce muncea, Bowie ţinea legătura cu familia, într-un mod foarte discret, fiind, totodată, foarte prietenos şi degajat cu echipa care a lucrat la realizarea videoclipurilor. Rick a mai explicat că obişnuia să apară la filmări, într-un mod discret, purtând costum şi pălărie. În ciuda avertismentelor, el nu a realizat că starea de sănătate a artistului era chiar atât de gravă, pentru că părea foarte energic atunci când au filmat videoclipurile.

„Obosea şi lua pauze, însă părea atât de fericit”, a conchis el.

Cântăreţul David Bowie a murit în 10 ianuarie, după o luptă de un an şi jumătate cu cancerul. Cu câteva zile înainte de moartea sa, el lansat albumul „Blackstar”, în ziua în care a împlinit 69 de ani. Moartea lui a zguduit întreaga lume muzicală şi a luat prin surprindere fanii.

 

 

Cele mai citite

CCR a amânat pentru data de 2 decembrie solicitarea privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să amâne, până pe 2 decembrie, ora 17:00, dezbaterea cererii formulate de Cristian Terheș, candidat la alegerile...

Toyota atinge un record de vânzări în octombrie, dar rămâne afectată de scăderile de producție

Toyota a reușit să înregistreze un volum record al vânzărilor în octombrie, cu o creștere de 1,4%, totalizând 903.103 vehicule vândute de divizia principală...

Cristian Tudor Popescu: ”Încă un vot pentru George Călinescu?”

Cristian Tudor Popescu despre alegerile prezidențiale: PSD, între orientarea pro-occidentală și tentația ceaușismului perpetuu ”Un lucru e bun în ce a făcut Ciolacu. A...
Ultima oră
Pe aceeași temă