Ne întrebăm de ani de zile de ce sunt românii atât de agresivi unii cu alții pe stradă, la serviciu și oriunde în comunitate. Ne mirăm când ni se răspunde violent la ghișeul de la Fisc sau de la bancă, părem șocați când șoferii se înjură de la volan și ne plângem că oamenii sunt mai mereu încruntați chiar și când e soare afară.
Dezbaterea publică pornită în ultimele săptămâni de la cazul Bodnariu vs Norvegia ne oferă cel puțin unul dintre răspunsurile pentru această stare de fapt: cei mai mulți dintre români au deprins violența chiar din familie.
România liberă a evitat să intre în polemicile privind situația în care se află familia Bodnariu, căreia Protecția Copilului din Norvegia i-a preluat cei cinci copii în plasament temporar în baza unei legi privind abuzurile asupra minorilor. Am decis astfel pentru că deocamdată nu cunoaștem în profunzime toate detaliile cazului, având la dispoziție doar versiunea părinților și foarte multe speculații. Autoritățile norvegiene s-au prevalat de prevederea că nu au voie să dezvăluie amănunte despre situația copiilor cât timp are loc o anchetă.
Dar acest caz aduce în atenția publică un fenomen care există în România de zeci, poate chiar de sute de ani și care nu a fost tratat până acum la adevărata sa importanță. Faptul că 63% dintre copii au declarat că sunt bătuți acasă de părinți, iar 7% că au luat bătaie la școală sau la grădiniță este de-a dreptul revoltător prin dimensiunea uriașă a cifrei. Faptul că 38% dintre părinți, potrivit studiului realizat de organizația “Salvați copiii”, recunosc că își bat copiii este catastrofal.
Bătaia nu are nici o justificare în nici o situație, dar cu atât mai puțin când se aplică copiilor. Legea și morala creștină interzic, la urma urmei, inclusiv agresarea criminalilor, pentru că bătaia nu disciplinează, nu educă, nu reabilitează, bătaia înrăiește, bătaia distruge.
Bătaia nici măcar nu este ruptă din Rai, cum tot auzim de prea multe ori și după cum foarte bine explică lectorul universitar Emanuel Conțac, de la Institutul Teologic Penticostal din București. Am decis să publicăm în numărul de față un interviu cu acesta pentru expertiza sa, dar și pentru că familia Bodnariu este de religie penticostală.
După apariția acestui caz din Norvegia, tot mai multe persoane au avut curajul de a dezvălui public că au fost, la rândul lor, victimele unor abuzuri ale părinților. Chiar și o colegă de-a noastră și-a mărturisit copilăria dureroasă de care a avut puterea să se desprindă în cele din urmă. “În casa familiei Lupu din cartierul Ţiglina 2 din Galaţi lipsea adesea apa caldă sau lumina, dar niciodată bătaia. Fratele meu, care e cu 7 ani mai mare, acceptase asta ca pe un dat. Cum amândoi eram ochelarişti, tata ne alinia şi la semnalul «Jos ochelarii! » se dezlănţuia infernul. Ochelarii erau scumpi; noi, copiii, însă, eram gratuiţi. Nu ştiu exact ce lucruri atât de cumplite puteam face noi, dar cafteala era fără limite”, a destăinuit Gabriela, într-o mărturisire care a șocat pe foarte multă lume tocmai prin brutalitatea prin care se pot manifesta niște părinți.
“Se dezlănțuia infernul”, aceasta este expresia cheie. Pentru că bătaia este un infern pentru un copil care nu înțelege de ce părintele pe care îl vede ca pe un idol, ca pe un model în viață, îl agresează.
Din păcate, majoritatea celor din generația noastră și din generațiile anterioare au experiențe nefericite care implică bătăi încasate de la părinți. Dar bătaia nu este ruptă din Rai, o spunem încă o dată tocmai pentru a elimina această stupidă concepție din mentalul colectiv.
