17.4 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialMihaela Rădulescu SUSŢINE eutanasierea maidanezilor: Am ajuns vagabonzii Europei

Mihaela Rădulescu SUSŢINE eutanasierea maidanezilor: Am ajuns vagabonzii Europei

Mihaela Rădulescu acuză politicienii români că sunt incapabili să gestioneze problema câinilor maidanezi din România.

„Prima prioritate ar fi strângerea urgentă a tuturor câinilor fără stăpân de pe străzi. Pe loc şi fără bâlbâieli de organizare. Nu trebuie să inventăm mersul pe jos, ci doar să constatăm că nicăieri în occident NU EXISTĂ CÂINI VAGABONZI ! Şi în niciun caz, MULTIPLE HAITE DE CÂINI AGRESIVI ! Şi pentru asta nu avem nevoie doar de legi, ci şi de bun simţ şi spirit civic, mai ales după toate atacurile tragice din ultima vreme. Punct !

O dată rezolvată această problemă (care necesită logistică şi organizare, din păcate elemente necunoscute politicienilor noştri), etapa următoare este generată strict de bugetul disponibil şi/sau conştiinţă colectiv〠– câinii pot fi ţinuţi şi hrăniţi în adăposturi, castraţi sau nu, iar în lipsa mijloacelor necesare, pentru a NU-I CHINUI CU MÂNCARE PUŢINĂ ŞI ÎN SPAŢII MESCHINE, după o perioadă de X zile pot fi adoptaţi sau eutanasiaţi toţi cei rămăşi”, a scris Mihaela Rădulescu pe blogul personal.

Vedeta tv susţine eutanasierea câinilor fără stăpân de pe străzi pentru a proteja copiii şi bătrânii.

„Copiii şi bătrânii noştri sunt mai preţioşi decât orice câine şi cine neagă acest adevăr este javră şi nu om. Iar toţi iubitorii de câini (subsemnată are 3) n-au decât să-i adopte, cu amendamentul că părăsirea ulterioară pe stradă ar trebui pedepsită grav printr-o lege. E momentul să oprim toată mascarada asta şi furtul da bani prin false sterilizări şi sifonarea banilor prin unele ONG-uri fantomă”, a afirmat Mihaela Rădulescu.

Vedeta tv a mărturisit că a încercat să nu scrie despre această temă controversată, dar ipocriza politicienilor români a determinat-o să ia atitudine şi să îşi exprime public opinia.

„Nu instig decât la civilizaţie, eutanasierea ipocriziei şi găsirea unor soluţii în timp util. Am ajuns vagabonzii Europei – n-avem şosele ca toţi ceilalţi, n-avem parcări ca toţi ceilalţi, dar avem poziţiile fruntaşe la câini vagabonzi, copii ai străzii, copii abandonaţi în maternităţi, mortalitate infantilă, bătrâni uitaţi de societate etc etc etc…. Să începem măcar cu câinii, dacă nu suntem în stare cu oamenii….. Politicienilor le e frică de o poziţie fermă în acest context, că prea îşi pierd alegătorii şi prea par neomenoşi….Toţi promit adăposturi pentru câini în campanii, până le dăm votul, dar apoi ştiţi ce fac cu ce-au promis ? Exact ce fac „marii iubitori de animale” – mănâncă un grătar bun (de vită, pui sau porc, nu contează, animal să fie) înainte să meargă la protest şi să ne înjure pe noi, ăştia care vrem să circulăm în siguranţă pe stradă. Nu vreţi să va faceţi toţi dresori de câini, mai bine ? Să fim singura ţara din Europa cu nenumăraţi câini pe stradă, dar care măcar să facă giumbuşlucuri, să ne aducă ziarul, să ne distreze copiii ?…. Măcar circ să avem, dacă nu suntem în stare să încropim o lume civilizată….. „, a mai scris Rădulescu.

Cele mai citite

Horoscop 23 iulie 2026. Ziua în care multe zodii pot deschide un nou capitol al vieții

Horoscop 23 iulie 2026. Ziua vine cu perspective optimiste pentru toate zodiile. Astrele favorizează deciziile bine gândite, dezvoltarea personală și profesională, dar și consolidarea...

Admiterea la facultate a început cu o concurență ridicată la unele specializări. Programele fără candidați dispar din oferta universităților

Absolvenții de liceu au început susținerea examenelor de admitere la facultățile din întreaga țară, iar primele date arată diferențe semnificative între specializările cele mai...

Declic dă în judecată CSM pentru „lista neagră” a societăţii civile

Organizaţia reclamă depăşirea atribuţiilor şi afectarea drepturilor fundamentaleComunitatea Declic a atacat în instanţă hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care organizaţia, alături de reprezentanţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă