2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialGabriel Oprea le-a cerut parlamentarilor să aprobe urmărirea penală împotriva lui

Gabriel Oprea le-a cerut parlamentarilor să aprobe urmărirea penală împotriva lui

Senatorul Gabriel Oprea le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să voteze cererea de urmărire penală transmisă de DNA, informează Agerpres.

Oprea și-a explicat cererea motivând că nu ar trebui prelungită perioada necesară stabilirii adevărului.

El reiterează faptul că se consideră nevinovat. ”Nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort. Există un plan de măsuri care funcţionează în baza unor instrucţiuni, adoptat înainte de anul 2000, care prevede asigurarea protecţiei şi a însoţirii permanente a ministrului de interne, ministrului de stat, viceprim-ministrului”, susține Oprea, într-o scrisoare adresată președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Biroul permanent al Senatului a transmis Comisiei Juridice, spre analiză, solicitarea Justiţiei privind începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea, a anunţat, miercuri, Călin Popescu-Tăriceanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă