14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCredite mai ușor de luat pe finalul anului trecut

Credite mai ușor de luat pe finalul anului trecut

Băncile au relaxat uşor condiţiile pentru acordarea creditelor pentru locuinţe în ultimul trimestru din 2015, pe fondul creşterii cererii, însă acestea anticipează, pentru prima dată în ultimul an, că vor înăspri standardele pentru aceste împrumuturi în perioada următoare, reiese din sondajul trimestrial realizat de Banca Naţională a României.

"Standardele de creditare au înregistrat o relaxare moderată în cazul creditelor pentru achiziţia de locuinţe şi au rămas relativ constante pentru creditele de consum, în T4/2015. Pentru prima dată în ultimele 4 trimestre, băncile anticipează că vor înăspri într-o anumită măsură standardele de creditare în cazul creditelor imobiliare în perioada următoare (T1/2016)", arată sondajul.

Pe de altă parte, BNR notează faptul că solicitarea de credite imobiliare din partea populaţiei s-a majorat semnificativ, pentru al doilea trimestru consecutiv, băncile prognozând continuarea creşterii cererii în trimestrul acesta.

În privinţa preţurilor rezidenţiale, băncile constată o diminuare a acestora în ultimul trimestru din 2015 şi prognozează o evoluţie similară în primele trei luni din 2016.

"Spre comparaţie, băncile din zona euro au relaxat standardele de creditare aferente creditării imobiliare, în timp ce condiţiile aplicabile creditelor de consum au fost înăsprite uşor pentru prima oară din T4/2013. Pe termen scurt (T1/2016), băncile din

zona euro prognozează relaxarea standardelor de creditare indiferent de tipul creditului", se mai arată în studiul citat.

Potrivit BNR, factorii care au contribuit la relaxarea standardelor de creditare pentru împrumuturile ipotecare, în ultimul trimestru al anului trecut, sunt concurenţa din sectorul bancar, aşteptările privind situaţia economică generală, precum şi deciziile de politică monetară sau prudenţială ale BNR.

În ceea ce priveşte creditul de consum, băncile au menţinut neschimbaţi termenii creditării, cu excepţia plafonului maxim pentru valoarea creditului, care a fost relaxat moderat. Cererea de astfel de credite s-a restrâns la finalul anului 2015, iar instituţiile de credit anticipează pentru perioada următoare continuarea acestei tendinţe.

Firmele, însă, au fost mult mai active pe finalul anului trecut, cererea de credite din partea acestora majorându-se semnificativ. "Această dinamică a fost determinată atât de creşterea cererii de credite din partea corporaţiilor, cât şi a celei aferente întreprinderilor mici şi mijlocii. În următoarele 3 luni (T1/2016), băncile autohtone preconizează menţinerea acestei tendinţe, dar cu o amplitudine mai moderată, indiferent de maturitatea finanţării sau categoria de mărime a întreprinderilor", mai reiese din sondajul BNR.

Băncile au menţinut standardele de creditare pentru companiile nefinanciare, în ultimul trimestru din 2015, astfel că se observă o tendinţă de stabilizare, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv în care standardele de creditare nu au fost modificate. În plus, instituţiile de credit estimează că această dinamică va persista şi în primul trimestru din 2016.  

Cele mai citite

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...

Rețetă de mici de 1 Mai, de pe vremea bunicilor. Așa faci cei mai gustoși mititei

Ziua de 1 mai sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește neapărat cu o porție de mici. Dacă nu vei avea unde să îi servești,...
Ultima oră
Pe aceeași temă