16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCum va reacţiona Antonescu la falsul război dintre Ponta şi Băsescu

Cum va reacţiona Antonescu la falsul război dintre Ponta şi Băsescu

De ceva vreme, politica în România se dansează doar în doi: Traian Băsescu şi Victor Ponta. Lăsat în afara horei de către fostul său partener de alianţă, Crin Antonescu trebuie să găsească o soluţie rapidă pentru a rămâne pe ringul de dans, măcar până la alegerile prezidenţiale.

 Declaraţiile de duminică după-amiază ale lui Crin Antonescu arată o nervozitate care nu ar trebui să-l surprindă pe Victor Ponta. Premierul ştie cu siguranţă că supărarea preşedintelui PNL este îndreptată în primul rând împotriva sa. Mai întâi, să subliniem că Antonescu nu a aflat de la premier că, din cele două propuneri ale liberalilor pentru conducerea Ministerului Transporturilor, acesta este de acord cu Ramona Mănescu, ci de la un ziarist prezent la conferinţa de presă. Liderul PNL a reuşit să-şi mascheze surprinderea neplăcută, că nu a fost primul înştiinţat de Ponta, cu o declaraţie diplomată: “Dacă asta este optiunea premierului o salut si urez succes Ramonei Manescu în fruntea ministerului. Foarte bine că a reacţionat repede”. Nu la fel de calm a părut însă Antonescu când a vorbit de “problemele” pe care le are în acest moment PNL: “Nu întâmplător ANI nu are altă activitate de un an decât PNL. Nu întâmplător cea mai mare parte din activitatea DNA pare să fie dedicată doar PNL.(…). Nu întâmplător PNL nu coabitează cu Traian Băsescu şi cu regimul său împotriva cărora au cerut votul românilor. PNL nu plăteşte taxă de protecţie unor instituţii de presă, PNL nu negociază aceste lucruri”.

Declaraţii explicite, care arată că Antonescu începe să vadă dincolo de “pactul de coabitare instituţională” un pact de neagresiune politică între premier şi preşedinte sau, mai mult chiar, o înţelegere ascunsă menită să-i scoată pe liberali din joc în perspectiva alegerilor din 2014.

În ce măsură sunt îndreptăţite temerile preşedintelui PNL?

Crin Antonescu se victimizează ca întotdeauna, numai că de data aceasta, mai mult ca oricând, are argumente solide. Să amintim în primul rând că Victor Ponta şi Traian Băsescu i-au dat singuri motive să spună că PNL este victima unui atac dirijat a instituţiilor statului atunci când şi-au împărţit funcţiile de conducere din parchete. În luna aprilie, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene referitoare la selecţia conducătorilor de parchete pe criterii de competenţă şi transparenţă, Traian Băsescu şi Victor Ponta şi-au asumat politic două nume, Tiberiu Niţu (care picase anterior examenul în faţa CSM pentru această funcţie) la Parchetul General şi Codruţa Kovesi la DNA. Două numiri discreţionare, am putea spune, care, iată, îi dau acum muniţie lui Crin Antonescu să strige că instituţiile statului nu sunt libere. Ar mai fi putut liderul liberal să spună acest lucru dacă în fruntea parchetelor s-ar fi aflat doi procurori despre care nu s-ar fi ştiut că ar fi prietenul lui Ponta sau omul de încredere al lui Băsescu? Puţin probabil.

Al doilea lucru care trebui să-i fi dat de gândit lui Crin Antonescu este scadalul tam-nesam iscat între preşedinte şi premier şi care miroase de la o poştă… a făcătură. În miezul verii, fără nici un motiv serios, Traian Băsescu şi Victor Ponta şi-au înteţit atacurile unul împotriva celuilalt dar, deşi departamentele de propagandă ale celor doi încearcă să ne prezinte evenimentele ca pe un conflict veritabil care a distrus practic pactul de coabitare, unui observator mai atent nu-i poate scăpa un detaliu esenţial: în ciuda aşa-zisului război, celor doi le merge nemaipomenit de bine. Sper că nu aţi înţeles că Ponta chiar crede că Băsescu o pregăteşte pe Elena Udrea pentru alegerile prezidenţiale, sau că preşedintele chiar s-a supărat după ce Ponta l-a făcut nesimţit pentru că i-a cerut medicului Brădişteanu să meargă în Turcia şi să-l ajute pe regele Cioabă?

Conflictul dintre cei doi nu poate fi luat în serios atâta vreme cât temele pe care se contrează acum sunt neserioase. O simplă comparaţie cu bătăliile de anul trecut dintre Ponta şi Băsescu ne arată diferenţa. Atunci erau în joc reprezentarea României la Consiliul European, plagiatul lui Ponta şi suspendarea preşedintelui. Ce avem acum: Elena Udrea, declaraţii fără nici un efect diplomatic la adresa Ungariei (aţi văzut că Viktor Orban tot pe Băsescu îl respectă mai mult), scandal în jurul morţii autointitulatului rege al romilor.

 

 În aceste condiţii, pe bună dreptate, Crin Antonescu se poate întreba: ce ascund Ponta şi Băsescu dacă trebuie să joace un asemenea teatru?

 

Probabil că nu avem de-a face cu o înţelegere în adevăratul sens al cuvântului între preşedinte şi premier. Iar răspunsul la întrebarea lui Antonescu nu trebuie căutat prea departe. Explicaţia cea mai plauzibilă este aceea că atât Victor Ponta cât şi Traian Băsescu îşi urmează drumul politic, conştienţi de faptul că pe cont propriu ar avea mai multe şanse de reuşită. Băsescu a scăpat deja de piatra de moară reprezentată de PDL, în timp ce Ponta trebuie să iasă onorabil din combinaţia cu PNL. Pentru a fi credibil în faţa electoratului său, premierul are însă musai nevoie de acest pseudo-război cu Traian Băsescu. La fel, preşedintele trebuie să dea senzaţia că-i ţine piept lui Ponta, pentru a nu-şi pierde respectul oamenilor nemulţumiţi de guvernarea slabă a USL.

Ce va face Crin Antonescu pentru a reintra în joc, asta deja e o ecuaţie cu multe necunoscute. Poate nu întâmplător totuşi, din ce în ce mai des, ba un liberal, ba un pedelist vorbesc despre o apropiere dintre cele două partide. Acesta să fie planul de rezervă al liberalilor? Vom trăi şi vom vedea.

  

  

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă