27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleLionel Messi, pe masa de operaţie

Lionel Messi, pe masa de operaţie

Internaţionalul argentinian Lionel Messi, atacantul lui FC Barcelona, va fi supus marţi unei mici intervenţii chirurgicale pentru soluţionarea unor probleme renale, care l-au făcut să rateze semifinala Campionatului Mondial al cluburilor din luna decembrie, informează cotidianul spaniol Sport, citat de Agerpres

În mod oficial, clubul FC Barcelona a precizat că Messi dispune de două zile libere pentru a-şi soluţia unele probleme persoane. Însă, conform publicaţiei citate, “realitatea este că Messi se va interna marţi pentru a fi supus unei mici intervenţii şi a-şi soluţiona problema renală”. Intervenţia chirurgicală va avea loc într-o clinică din Barcelona. 

Sport adaugă că “este vorba de o operaţie de mică importanţă, iar Messi s-ar putea întoarce acasă, în principiu, chiar în aceeaşi zi, iar joi s-ar putea prezenta la antrenamente”, dar va rata cu siguranţă dintre Valencia şi Barca, din Cupa Spaniei. 
Lionel Messi nu s-a antrenat luni cu prima echipă a lui FC Barcelona, iar clubul a anunţat că motivul a fost unul personal şi cu permisiunea antrenorului Luis Enrique. 

Cele mai citite

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă