15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAjutoare pentru sirieni, într-un oraș bombardat de lângă Damasc

Ajutoare pentru sirieni, într-un oraș bombardat de lângă Damasc

Sirienii din orașul Douma, lângă Damasc, considerat un bastion al rebelilor, a primit, sâmbătă, ajutoare umanitare, din partea Semilunii Roșii, relatează Sana, citată de AFP, conform Agerpres. 

Printre ajutoarele trimise se află medicamente, cum ar fi insulină, dar şi lapte praf pentru sugari, a informat directorul pentru operaţiuni al Semilunii Roşii siriene, Hazem Bakla. 

Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare din Siria a confirmat trimiterea acestor ajutoare la Douma, localitate situată în Ghouta Orientală, un fief rebel la est de Damasc asediat din 2013 de către forţele regimului. 

Aproximativ 486.700 de persoane trăiesc în prezent în regiuni asediate de armată sau de rebeli, potrivit Naţiunilor Unite. Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa acolo din cauza lipsei alimentelor şi a asistenţei medicale. 

Organizaţia internaţională a afirmat vineri că speră să poată livra, "fără întârziere", ajutoare populaţiei din oraşele asediate în Siria, după acordul privind încetarea ostilităţilor încheiat la Munchen de Grupul internaţional de sprijin pentru Siria (ISSG). 

ONU a menţionat că din cele 116 cereri de acces în oraşe asediate, doar vreo zece au fost satisfăcute de autorităţile de la Damasc. 

SUA şi Rusia au ajuns la un acord în cursul nopţii de joi spre vineri la Munchen, unde a avut loc o reuniune internaţională pentru a încerca reglementarea conflictului sirian, asupra unei 'încetări a ostilităţilor' în Siria după o săptămână, exceptând ofensiva împotriva jihadiştilor, pentru a relansa procesul de pace şi a stopa exodul civililor.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă