Companiile din axa București-Ilfov-Argeș-Prahova-Constanța asigură 38,6% din totalul exporturilor românești, iar cele din axa Bihor-Arad-Timiș-Sibiu-Brașov 27,8%, relevă ultimele date ale Institutului Național de Statistică.
Renumitul analist economic Nicolae Țăranu a remarcat o vizibilă discrepanță de competitivitate dintre cele două axe. Astfel, dacă în prima zonă valoarea raportului dintre deficitul comercial și valoarea exporturilor reflectă un nivel incredibil de redus al competitivității companiilor exportatoare, în cazul celei de a doua zone valoarea raportului dintre excedentul comercial și exporturi reflectă un nivel de competitivitate foarte bun. Cu alte cuvinte,firmele din zona București-Ilfov-Argeș-Prahova-Constanța au determinat în primele opt luni ale anului trecut un deficit extern de 7,5 miliarde euro, în timp ce companiile din zona Bihor-Arad-Timiș-Sibiu-Brașov au generat un excedent extern de 1,16 miliarde euro.
Practic, companiile din zona Banat și Ardealul de sud sunt mai rentabile decât cele din Muntenia și Constanța.
Ce spun aceste date? Firmele din Banat și Ardealul de sud aduc excedent bugetar. Asta în condițiile în care în Pitești se află cel mai mare producător de automobile, Dacia.
Economia românească este funcțională pentru că lucrul bine făcut e de secole așezat în matricea existenței și a firii Banatului și Ardealui, fără propaganda și emfază publicitară.
Timp de două zile am fost prezent în studiourile Realitatea.tv, care a realizat mai multe emisiuni din Timișoara. Cifrele și datele prezentate de managerii companiilor din oraș (în majoritatea lor românești) evocă și explică de ce timp de mai multe secole Bantul este fruncea.
În județul Timiș sunt 58 de companii germane care realizează exporturi de peste 10 milioane de Euro, pe locul doi fiind cele italiene, în timp ce firmele cu capital integral românesc continuă să fie rentabile.
Marea problemă a Banatului este că din sumele colectate la bugetul național, doar 42% se reîntorc în investițiile publice din zonă. Adică din 1000 de euro vărsat la finanțele centrale se întorc 420. În timp ce Vasluiul varsă 1000 de Euro și primește îndărăt 1520. Asta îi revolt nespus pe bănățeni.
Timișoara nu are centură ocolitoare, nici o sală de sport competitivă pe plan internațional, niciun stadion de mari dimensiuni. În condițiile în care este unul dintre puținele orașe care aduce valoare adăugată economiei naționale. Rata șomajului este de sub 1%. Salariul mediu este de 1770 de lei, în timp ce în București e de 2420. Zgârcenia providențială a bănățeanului care produce mai mult decât cheltuie, ține în viață economia.
Păi și atunci de ce să nu se revolte? Încă din 11 martie 1990 a cerut prin punctul 13 al Proclamației de la Timișoara descentralizarea. Dacă un om vrea să-și facă o casă în orașul luminilor nu trimite bani la București pentru ca cei de aici să decidă cum se va face aceasta. E normal să decidă el.
Sudiștii sunt cei care se sperie de autonomia locală. La Caracal și la Giurgiu există teama de unguri.
Problema maghiară e falsă. Politrucii de la București nu vor autonomie locală pentru a fura mai mult.
Reforma administrativă a fost pe masa tuturor guvernelor de după 1989. Nimeni nu a făcut nimic. Când Parlamentul era pregătit să promulge mult așteptata lege, hop apărea din pălărie câte un iredentist maghiar pe toate posturile.
Românii sunt singurul popor din regiune care știu cel mai bine cum să-și dea cu stângul în dreptul. În același timp, guvernul lui Viktor Orban se pregătește de mari manifestații internaționale prin care să reclame Trianonul, drept un abuz.
Am publicat datele seci economice pentru a aduce un simplu exemplu de ce România are nevoie de reformă administrativă. Fruntașul țărănist Sever Bocu, ucis de comuniști la Sighet, avea să reclame în 1931 că “De şapte ani Banatul varsă anual milioane, contribuind cu cea mai mare cotă – date fiind industria şi comerţul său odinioară în floare – la augmentarea fondului de ucenici. Din cele peste 25 de milioane s-a dat o singură dată, pentru îmbrăcarea ucenicilor (din Timişoara), numai 200.000 lei”.
La aproape 100 de ani de la Unire, situația e identică. Avea dreptate Traian Vuia când susținea că Unirea cu vechiul regat trebuia negociată. Și Regina Maria era de acord cu mutarea capitalei la Brașov, dar sudiștii au decis și în numele celor care continua să se conducă după expresia lucrului bine făcut, până la calendele grecești.
“Un om care nu-şi iubeşte întâi satul, provincia sa natală restrânsă, nu-şi iubeşte ţara”! Prin centralizare, oraşele de la vest, care “alcătuiesc azi o puternică cultură de granite vor ajunge pe urmele Iaşilor, ruine glorioase în profitul unui singur oraş, al Bucureştilor”, scria Sever Bocu, în perioada interbelică.
