14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialMoarte CUMPLITĂ pentru un copil de şapte anii. Vezi ce s-a întâmplat

Moarte CUMPLITĂ pentru un copil de şapte anii. Vezi ce s-a întâmplat

Un copil în vârstă de şapte ani, din localitatea ieşeană Ruginoasa, a murit, miercuri după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el, medicii încercând timp de o oră resuscitarea băiatului,informează Mediafax.

Băiatul venise împreună cu fratele şi bunicul lor pe un deal situat la marginea localităţii Ruginoasa, judeţul Iaşi, ca să ia lut necesar unor reparaţii în gospodărie.
Cei trei au săpat într-un mal, iar la un moment dat pământul s-a prăbuşit peste ei.

Copilul a suferit un stop cardio-respirator, se pare din cauza unor bulgări de pământ de dimensiuni mari care l-au lovit în cap, în timp ce fratele său şi bunicul celor doi copii au fost răniţi uşor. Aceştia din urmă s-au ales cu câteva zgârieturi şi au refuzat să fie transportaţi la spital.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei Paşcani, fiind solicitat, totodată, şi elicopterul SMURD de la Iaşi. Medicii au încercat resuscitarea copilului timp de o oră, însă fără succes.

“A fost întocmit dosar penal şi se fac în continuare cercetări. Copilul îl însoţise pe bunicul său în acea zonă. Vom stabili în urma anchetei cum s-a ajuns la acest incident”, a declarat presei comisarul-şef Tiberiu Dogaru, adjunctul Poliţiei Paşcani.

Cadavrul copilului a fost transportat la morga spitalului din Paşcani, în vederea efectuării necropsiei.

 

Cele mai citite

Ciucă, despre salariul minim: S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă...

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. Nicolae Ciucă...

Concediul paternal, acordat tuturor taţilor care au calitatea de salariat

Concediul paternal se va acorda tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă,...

Ciolacu nu se bate cu Ciucă în cărți, dar până-n pensie și-ar putea juca licența

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a avut o revelație, realizând că examenul național de bacalaureat absolvit la o...
Ultima oră
Pe aceeași temă