20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrban face dezvăluiri legate de pensii

Orban face dezvăluiri legate de pensii

 El a cerut ca la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Muncii să fie făcute verificări pentru a se vedea cui aparţine această greşeală, CEC-ului sau Casei Judeţene de Pensii. Orban a afirmat că aceast lcuru a alimentat o întreagă campanie: PNL taie pensiile, scrie News.ro.

 “Din informaţiile mele, în judeţul Dolj, au fost distribuite pensii la nivelul pensiilor de dinainte de 1 septembrie, pensiile distribuite prin CEC. Astea sunt situaţii care sunt inacceptabile cu atât mai mult, cu cât după creşterea punctului de pensie la 1 septembrie o dată s-au plătit pensiile majorate, se ştia foarte bine care este cuantumul pensiilor după creşterea punctului de pensie de la 1 septembrie şi e cam ciudat că în luna noiembrie pensiile se dau la cuantumul de dinainte de…Iar asta a alimentat o întreagă campanie a PSD-ului: «Vedeţi, iată, PNL taie pensiile». E chestiune care aparţine fie Casei de Pensii, fie CEC-ului”, a declarat Orban, joi, într-o conferinţă de presă.

Premierul a precizat că a cerut verificări pentru lămurirea acestei situaţii.

“Am solicitat ministrului Finanţelor să solicite CEC-ului, conducerii CEC, să facă imediat un control. De asemenea, la Ministerul Muncii, să vedem dacă nu cumva au provenit din partea Casei de Pensii, de la nivelul judeţului Dolj”, a afirmat primul ministru.

Orban a mai spus că sunt multe întârzieri în calcularea pensiilor.

“Să ştiţi că sunt foarte multe întârzieri în calcularea pensiilor. Omul, în momentul în care depune dosarul, există un termen legal în care trebuie emisă decizia care stabileşte cuantumul pensiilor nu poate să aşteapte omul, îşi depune dosarul să aştepte trei, patru, cinci luni de zile ca să primească din partea Casei de Pensii decizia privind cuantumul pensiilor”, a explicat Ludovic Orban.

Premierul Ludovic Orban spune că, în judeţul Dolj, au fost distribuite pensii la nivelul celor de dinainte de 1 septembrie, dată de la care a crescut punctul de pensie, considerând că această situaţie este inacceptabilă. El a cerut ca la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Muncii să fie făcute verificări pentru a se vedea cui aparţine această greşeală, CEC-ului sau Casei Judeţene de Pensii. Orban a afirmat că aceast lcuru a alimentat o întreagă campanie: PNL taie pensiile.

 
“Din informaţiile mele, în judeţul Dolj, au fost distribuite pensii la nivelul pensiilor de dinainte de 1 septembrie, pensiile distribuite prin CEC. Astea sunt situaţii care sunt inacceptabile cu atât mai mult, cu cât după creşterea punctului de pensie la 1 septembrie o dată s-au plătit pensiile majorate, se ştia foarte bine care este cuantumul pensiilor după creşterea punctului de pensie de la 1 septembrie şi e cam ciudat că în luna noiembrie pensiile se dau la cuantumul de dinainte de…Iar asta a alimentat o întreagă campanie a PSD-ului: «Vedeţi, iată, PNL taie pensiile». E chestiune care aparţine fie Casei de Pensii, fie CEC-ului”, a declarat Orban, joi, într-o conferinţă de presă.

Premierul a precizat că a cerut verificări pentru lămurirea acestei situaţii.

“Am solicitat ministrului Finanţelor să solicite CEC-ului, conducerii CEC, să facă imediat un control. De asemenea, la Ministerul Muncii, să vedem dacă nu cumva au provenit din partea Casei de Pensii, de la nivelul judeţului Dolj”, a afirmat primul ministru.

Orban a mai spus că sunt multe întârzieri în calcularea pensiilor.

“Să ştiţi că sunt foarte multe întârzieri în calcularea pensiilor. Omul, în momentul în care depune dosarul, există un termen legal în care trebuie emisă decizia care stabileşte cuantumul pensiilor nu poate să aşteapte omul, îşi depune dosarul să aştepte trei, patru, cinci luni de zile ca să primească din partea Casei de Pensii decizia privind cuantumul pensiilor”, a explicat Ludovic Orban.

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă