26.3 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSpecialCompania românească Zitec a fost PREMIATĂ de Google. Vezi pentru ce

Compania românească Zitec a fost PREMIATĂ de Google. Vezi pentru ce

Compania românească Zitec a fost premiată în cadrul Galei Start Mobile, organizată de Google România împreună cu IAB România. Compania românească a obţinut premiul Best Mobi Site cu proiectul dezvoltat pentru Paravion.ro.

“Utilizarea dispozitivelor mobile înregistrează o creştere puternică inclusiv în România, unde peste 20% dintre utilizatorii de internet folosesc smartphone sau tabletă. Companiile care înţeleg comportamentul clienţilor recunosc faptul că prezenţa pe aceste platforme este obligatorie şi că interacţiunea trebuie adaptată acestui mediu. Astfel, plecând de la nevoile acestora, am ajuns să dezvoltăm şi mobi-site-uri, iar faptul că am fost premiaţi de o companie de renume, Google, confirmă munca depusă şi ne dă încredere în ceea ce putem realiza mai departe”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi co-fondator Zitec.

Competiţia Start Mobile se adresează agenţiilor digitale româneşti şi încurajează dezvoltarea de mobi-site-uri. Concursul Start Mobile de anul acesta s-a desfăşurat între 1 ianuarie şi 30 iunie 2013 şi a constat în premierea agenţiilor care au dezvoltat cel puţin şase mobi-site-uri pe perioada competiţiei şi care au oferit minimum un testimonial de satisfacţie din partea clienţilor pentru care au fost create site-urile pentru mobil.

Zitec este una dintre companiile de top din industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe. Compania are o cifră de afaceri de 1.4 milioane de euro şi are clienţi din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Olanda, Italia, România, Grecia, Cipru, Qatar, Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite.

Printre websiteurile mobi dezvoltate de producătorul românesc de aplicaţii online putem enumera Paravion.ro, Broadway.TV, Agora.ro, RechiziteleMele.ro, ServSkills.ro, AuditEXP.org. Astfel, sunt prezente în portofoliul companiei site-uri de prezentare, dar şi mobi-site-uri complexe, de e-commerce, portaluri de ştiri sau publicaţii.

Cele mai citite

Dubai pregătește un nou port strategic pentru a reduce dependența de Strâmtoarea Hormuz

Dubai are în plan dezvoltarea unui nou port și a unui terminal maritim în emiratul Fujairah, într-un proiect strategic care urmărește reducerea dependenței de...

Boomul AI impulsionează exporturile Chinei. Livrările externe au urcat cu 27% în iunie

Exporturile Chinei au înregistrat o creștere anuală de 27% în luna iunie, peste estimările analiștilor, pe fondul cererii ridicate pentru cipuri destinate inteligenței artificiale...

Nicușor Dan: Blocajul este la componența Guvernului, nu la premier. Anticipatele rămân o variantă puțin probabilă

Președintele Nicușor Dan spune că mai există șanse pentru depășirea crizei politice fără alegeri anticipate, după discuțiile de la Palatul Cotroceni. Șeful statului afirmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă