31 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialStatistici GRAVE. Românii terorizează Germania

Statistici GRAVE. Românii terorizează Germania

Deşi criminalitatea din Europa începe să scadă, numărul infracţiunilor cu bunuri, printre care şi furtul din buzunare, creşte considerabil. În Germania, există anumite tendinţe ale criminalităţii, precum modul de alegere a ţintelor în funcţie de raportul recompensă/risc sau predominanţa, printre suspecţi, a non-germanilor, notează sursa citată.
 

Una dintre principalele ten­dinţe ale creşterii infracţiunilor cu bunuri este extinderea Uniunii Europene şi, de aici, dreptul persoanelor la libera circulaţie, declară Christian Pfeiffer, directorul Institutului de Cercetare a Criminalităţii din Hanover. 

Astfel, Europa de Est este percepută drept un focar al infrac­ţionalităţii, mai ales de la aderarea din 2004 a Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Sloveniei, Letoniei, Estoniei, Lituaniei, Cehiei, urmată, în 2007, de aderarea Bulgariei şi României.

„În România şi Bulgaria, îndeosebi, există grupări infracţionale sofisticate, cu reţele de selectare şi formare care se extind în ţările bogate vecine din UE, Germania şi Austria. În Berlin, în cazurile de furturi care presupun trucuri, 75% din suspecţi sunt non-germani, iar 31% au venit din România“, scrie „The Economist“. O altă tendinţă a criminalităţii din Germania este reprezentată de faptul că infractorii îşi aleg cu grijă ţintele, în funcţie de raportul recompensă/risc. În acest sens, răufăcătorii evită sudul Germaniei, care, deşi este mai bogat decât restul ţării, are un grad mai mare de securizare a locuinţelor, iar poliţia răspunde prompt. Infractorii aleg nordul ţării, zonă unde poliţia este suprasolicitată şi unde riscul de a fi prins şi condamnat este de 1 la 100 de infracţiuni. Comparativ, media infracţionalităţii este de 14 infracţiuni la 100.000 de persoane în Berlin (nordul ţării), pe când în Bavaria (sudul ţării) este de cinci infracţiuni la 100.000 de persoane. Totodată, delinc­venţii tâlhăresc doar câteva zile sau săptămâni într-un singur oraş, apoi banda se mută într-un loc nou sau merge acasă cu lucrurile furate. De asemenea, hoţii atacă în acelaşi cartier doar o singură dată, iar jafurile din magazine nu se petrec în timpul programului, ci noaptea, după închidere.

Leonhard Muller, directorul magazinului de ceasuri „Askania“, susţine că, din 2011 până în prezent, a fost jefuit de patru ori, două dintre tâlhării petrecându-se în decursul a patru săptămâni. Prima oară, hoţii au furat ceasurile de colecţie din outlet-ul proprietarului situat în aeroportul Tegel, iar apoi au jefuit acelaşi magazin, mutat în Kurfürstendamm.   

Cele mai citite

Real Madrid pierde două talente dintr-un foc! Fulham plătește 50 de milioane de euro

Fulham a oficializat transferurile lui Gonzalo Garcia și Cesar Palacios de la Real Madrid, într-o mutare care îi aduce pe cei doi tineri spanioli...

Prosumatorii cer TVA zero pentru panouri solare și baterii: România nu mai poate aștepta soluții de avarie pentru energie

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie propune un pachet fiscal prin care investițiile în sisteme fotovoltaice și stocare să fie stimulate prin eliminarea...

Prefectul de Timiș a dispus reducerea cu 10% a salariului lui Dominic Fritz pentru șase luni

Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți că a semnat ordinul prin care indemnizația primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, va fi diminuată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă