13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechMarian Neacşu rămâne coordonatorul campaniei PSD la alegerile locale

Marian Neacşu rămâne coordonatorul campaniei PSD la alegerile locale

Marian Neacşu rămâne coordonatorul naţional al campaniei PSD la alegerile locale, a declarat liderul partidului, Liviu Dragnea, miercuri, la Parlament, informează Agerpres.

“Da, rămâne. Este implicat foarte serios, merge şi prin judeţe şi chiar sunt mulţumit de modul cum organizează lucrurile”, a precizat Liviu Dragnea, întrebat dacă Marian Neacşu va coordona în continuare campania PSD pentru alegerile locale având în vedere că a fost condamnat definitiv într-o cauză penală. 

Preşedintele PSD a explicat că sentinţa primită de Neacşu este legată de o viitoare candidatură a acestuia la parlamentare şi nu de munca de partid. 

“Da, aia (condamnarea – n.r.) este legată de candidatură. Munca în partid nu este interzisă”, a afirmat Dragnea. 

Deputatul PSD Marian Neacşu, secretar general al formaţiunii social-democrate, a fost condamnat definitiv, luna trecută, de judecătorii de la ÎCCJ la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar. Instanţa a stabilit în cazul deputatului PSD un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

Blinken se asigură că Israelul nu va ataca orașul Rafah fără un plan umanitar

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă