30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăTechSurse: PSD a amânat, de mai multe ori, luarea unei decizii cu...

Surse: PSD a amânat, de mai multe ori, luarea unei decizii cu privire la candidații pentru primăriile din București

Deciziile finale cu privire la candidații PSD pentru primăriile din București au fost amânate, de mai multe ori, în această săptămână, potrivit unor surse social-democrate, citate de News.ro.

Potrivit sursei citate, liderii PSD ar fi trebuit să se reunească de două ori în cursul acestei săptămâni, o dată în cadrul Biroului Permanent Naţional şi o dată în cadrul Comitetului Executiv Naţional, pentru validarea unor noi candidaturi. Ambele ședințe au fost amânate, fără a fi stabilită o dată pentru întrunirea celor două foruri de conducere ale PSD.

Un motiv pentru amânarea sedinței ar fi legat de impasul în negocierile cu ALDE şi UNPR, cu privire la stabilirea unor candidaţi susţinuţi de toate cele trei formaţiuni, în special pentru Capitală, mai precizează sursa citată.

PSD a amânat și luarea unei decizii privind candidatul pentru Primăria Capitalei. Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, un motiv ar fi acela că se fac în continuare analize. Cu toate acestea, un nume vehiculat candidatura la Primăria Generală este cel al sentorului Gabriela Firea, susţinută şi de Liviu Dragnea.

Potrivit unor surse social-democrate, anunţul PNL privind schimbarea candidatului la Primăria Capitalei a modificat strategia PSD, care a comandat un nou sondaj pentru a verifica şansele Gabrielei Firea în competiţie cu Ludovic Orban.

Totodată, stadiul negocierilor cu UNPR şi ALDE. PSD ar reprezenta un alt impediment, potrivit sursei citate. 

Cele mai citite

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă