12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUrsul lovit de mașină la Praid a fost tranchilizat și împușcat, într-un...

Ursul lovit de mașină la Praid a fost tranchilizat și împușcat, într-un sfârșit

La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv “Târnava Mare” a sosit duminică, în jurul orei 10.30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.

Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.

Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, a fost restricţionată duminică dimineaţa, după ce ursul rănit sâmbătă seara într-un accident s-a târât pe carosabil, a informat Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea Ciuc.

Ursul a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă