Posibilitatea numirii, în 2013, a generalului magistrat Ion Vasilache la şefia Secţiei Parchetelor Militare este stupefiantă, iar cei care au stat în spatele promovării unui asemenea personaj, a cărui activitate s-a ciocnit frontal cu interesul naţional, sunt datori să iasă la rampă şi să dea explicaţii.
La cât de contrară ideii de reformă a justiţiei este această mişcare, explicaţiile posibile pentru noua etapă ascensională a respectivului procuror ar putea fi două.
Cu precizarea că ambele au un filon comun. Filonul, deci: am avea în faţă o nouă demonstraţie de forţă a mafiei transpartinice din politică şi justiţia militară. Cu variantele: fie această demonstraţie nu are nici o legătură cu coabitarea preşedinte-premier, fie are.
În acest din urmă caz, ar fi vorba de un troc de la care ar porni o nouă bifurcaţie: fie sunt interesate ambele părţi, fie doar una, iar cealaltă îl acceptă, în virtutea bunei funcţionări a coabitării.
Am preferat acest exerciţiu de logică pentru începători, în lipsa unor informaţii care să treacă dincolo de ştirea simplă, aceea că propunerea lui Ion Vasilache la conducerea Secţiei Parchetelor Militare a primit şi avizul pozitiv în Secţia pentru procurori a CSM. Atenţie, cu UNANIMITATE de voturi!
Şi, întrucât am făcut mai sus o afirmaţie gravă, anume că în activitatea sa tovarăşul general magistrat Ion Vasilache a lezat în câteva rânduri interesul naţional, voi reda mai jos câteva pasaje din articole de presă care să răscolească memoria şi să nu lase loc umbrelor.
Iată ce scria în România liberă colega mea, Ondine Gherguţ, la aflarea veştii privind pole-position-ul lui Vasilache:
“A devenit cunoscut pentru că i-a reţinut fără probe şi apoi a tot obţinut arestări preventive pentru mai mulţi sodaţi nevinovaţi, pe care în 2009 i-a acuzat de furtul a 62 de arme –mitraliere, pistoale, inclusiv un aruncător de rachete – de la depozitul MApN de la Ciorogârla. Vasilache a cerut arestarea lor chiar dacă n-a găsit nici o armă din cele furate, dar instanţele au acceptat menţinerea în arest luni în şir a nevinovaţilor chiar şi fără aceste probe ( arma furată) pentru ca să nu fie apoi acuzate că lasă nişte “terorişti” în libertate care, cu arsenalul furat, pot face măcel” (detalii aici).
Chiar aşa, vă mai amintiţi de acel scandal? Şi dacă da, şi dacă nu, o concluzie tot veţi putea trage: în România, cu o astfel de pată la CV poţi oricând ajunge întâiul procuror militar.
Trebuie, probabil, să ai alte calităţi, eventual corespunzătoare standardelor din zona gri a politicului şi justiţiei, de care depind adesea propunerile care se fac pentru diversele numiri.
Alt caz. Acum exact cinci ani, la mijlocul lui iunie 2008, publicam în Evenimentul zilei, la care lucram în acea perioadă, un text despre injecţia de absurd făcută de magistratul Vasilache unui dosar muribund. “În ultimele nouă luni, ancheta privind uciderea, cu un proiectil de semnalizare tras din clădirea guvernului, a celor doi tineri, în timpul mineriadei din septembrie 1991 – Aurica Crăiniceanu şi Andrei Frumuşanu – a devenit mingea de ping-pong a conducătorilor Secţiei Parchetelor Militare, colonelul Ion Vasilache şi adjunctul său, generalul Dan Voinea. Divergenţele tot mai acute dintre cei doi prelungesc criza, deja cronicizată, în care a intrat solu- ţionarea cazului. Pe acest fond, România are toate şansele să–şi atragă o nouă condamnare din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Prescrierea faptelor are scadenţa în anul 2023. Pe scurt: dacă, în septembrie 2007, Dan Voinea a preluat cazul de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial (PMTMT), unde dosarul zăcuse şapte ani, în mai 2008 procurorul- şef Ion Vasilache a retrimis cauza la acelaşi PMTMT”.
Aş completa cu atât: în cele din urmă, adică în 2012, modul în care a fost instrumentat dosarul Frumuşanu-Crăiniceanu a atras condamnarea României la CEDO.
Procurorul Ion Vasilache s-a intersectat în mai multe rânduri cu acest dosar. Textul citat mai sus cuprinde una bucată dovadă că, prin competenta decizie de a-i lua dosarul tocmai procurorului care începuse să-l repună pe şine, pentru a-l trimite la un parchet care îl ţinuse deja şapte ani în sertar, domnia sa, generalul magistrat Ion Vasilache, a contribuit la înfrângerea României la Curtea de la Strasbourg.
În fine, acum câţiva ani, Vasilache a fost acuzat de reprezentanţii Asociaţiei „21 decembrie 1989“ că ar contribui la tergiversarea unuia dintre dosarele „Mineriadei din 13-15 iunie 1990“ printr-o ordonanţă menită să „stopeze realizarea expertizei privind prejudiciile materiale cauzate de mineriada din 13-15 iunie 1990“. De precizat că şi acest dosar fusese instrumentat de magistratul Dan Voinea.
Or, privind acum avizul pozitiv al CSM pentru Ion Vasilache prin prisma memoriului înaintat la vremea respectivă Curţii Europene a Drepturilor Omului de către preşedintele asociaţiei, Teodor Mărieş, lucrurile prind un contur aparte: „Demersul de stopare a expertizei vine să confirme o dată în plus că se impune examinarea cu prioritate maxima urgenţă a cauzei, altfel există toate şansele pentru distrugerea probelor adunate până în prezent, fie defrişarea/arderea dosarelor (dispusă şi realizată la un moment dat faţă de trecerea a 10 ani de păstrare, la secţii de poliţie), fie prin fragmentarea lor ca urmare a disjungerilor repetate şi declinărilor repetate“.
În loc de concluzie şi încă blocat în căutarea unei explicaţii raţionale pentru eventuala revenire la şefia Secţieie Parchetelor Militare a generalului magistrat Ion Vasilache, îmi rezerv luxul de a emite o nouă ipoteză: nu ar fi nici demonstraţia de forţă a mafiei de care vorbeam la început şi nici rodul putred al coabitării. Din contră, ar fi o operaţiune complexă, de scoatere definitivă pe tuşă a acestui personaj, prin compromiterea publică a omului.
Cum? Întâi prin propunerea avansată ministrului Justiţiei, apoi prin retragerea ei, urmare a ecourilor nefaste pe care decizia le-a avut în media şi opinia publică.
Cică se mai face asta uneori.
Doar că, în cazul de care vorbim, s-a ajuns deja departe: CSM a dat aviz pozitiv.
