Dan Luca este director în reţeaua EurActiv şi, totodată, unul dintre liderii socialiştilor români din Bruxelles. El dezvăluie faptul că România încearcă să preia şi să adapteze modelul polonez de regionalizare, însă acesta va fi influenţat şi de modelul valencian, care are o reprezentanţă în capital Uniunii Europene./
Reporter: Cum vedeţi regionalizarea de la Bruxelles? Este potrivit acest model, cu patru nivele (local, judeţean, regional şi naţional) pentru România?
Dan Luca: Deşi au trecut 23 de ani de la revoluţie, administraţia românească a rămas la fel. Este normal ca ţara noastră să evolueze. Mă bucur foarte mult că actualul Guvern consideră ca prioritate maximă procesul de regionalizare a României. Dar trebuie încă de la început să precizăm, nu se face regionalizarea de dragul absorbţiei mai bune a fondurilor europene, ci pentru dezvoltarea României. Acesta trebuie să fie obiectivul, reforma regională trebuie concepută ca o pârghie esenţială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare ale României. Viziunea trebuie să includă o perspectivă cu privire la transformarea instituţiilor, crearea unui nou capital social şi a unor noi capacităţi, în anumite cazuri, chiar înlocuirea instituţiilor tradiţionale care vor fi în mod inevitabil slăbite de procesul de dezvoltare propriu-zis. Mai mult decât luarea de decizii privind componenţa, limitele şi denumirile noilor regiuni ale României, procesul regionalizării cere hotărâri cu o greutate şi o miză mult mai pronunţate: atribuţiile noilor autorităţi regionale; limitele de competenţă faţă de nivelul central, dar şi faţă de cel local; relaţiile dintre regiuni; modalitatea de raportare la autorităţile centrale şi cele de la Bruxelles. Într-o economie deschisă, coagulată fie în urma globalizării, fie a integrării europene, regiunile depind de piaţa globală şi europeană, de investiţii, pieţe de desfacere, capital şi resurse. Paradoxul descentralizării politice şi instituţionale este că, pe masură ce regiunile câştigă mai multă autonomie în raport cu statele, cu atât sunt mai puţin protejate în faţa factorilor pieţei şi devin mai depedente de aceasta. De aceea, regiunile trebuie văzute nu doar ca instituţii de guvernare, ci şi ca sisteme de acţiune, ca sisteme funcţionale şi în cele din urmă, ca sisteme care pot asigura performanţa şi competitivitatea economică, bunăstarea celor care le locuiesc. Acest nou sistem administrativ pe care România îl propune trebuie să fie sustenabil pentru următorii 20 de ani, poate chiar mai mult.
Reporter: Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că va urma o perioada de tranziţie, de un an şi jumătate, doi şi jumătate, în care regiunile îşi vor acredita noile autorităţi de management, care vor administra o serie de programe operaţionale sectoriale. Cum va afecta această perioadă, în care regiunile nu vor putea absorbi fondurile europene, performanţele lor in atragerea fondurilor comunitare? Nu riscăm o repetare a situaţiei din timpul Guvernului Tăriceanu, în contextul în care România a aderat în 2007, iar în 2009, multe autorităţi de management nu erau încă acreditate?
Dan Luca: România a făcut în trecut greşeli de abordare a proiectului european, în special în perioada imediat după aderarea la UE, şi e bine să evaluăm încă de acum posibilele schimbări viitoare. În orice perioadă de tranziţie este foarte important să anticipăm procedurile complexe şi în special să analizăm impactul aceastor schimbări. Nu întâmplător vicepremierul a fost recent la Bruxelles pentru a-i prezenta preşedintelui Comitetului Regiunilor acest proiect. De asemenea vizita recentă din Polonia a fost axată şi pe sprijinul polonez în acest proces de transformare pentru România. Este adevărat, câteva avantaje pentru absorbţia fondurilor care ar decurge din regionalizarea administrativă – planificarea şi implementarea mai multor Programe Operaţionale Regionale (câte unul pentru fiecare regiune), implementarea, practic, a unor planuri de acţiune pentru fiecare regiune în parte, conform nevoilor şi condiţiilor individuale de dezvoltare. Astfel de Programe Operaţionale Regionale ar fi construite pe baza unei analize a problemelor şi nevoilor regionale, specifice unei comunităţi mai restrânse, realizată de către acea comunitate. Varianta actuală a unui singur Program Operaţional Regional, varianta aleasă de către România în perioada de programare 2007 – 2013, stabileşte obiective pentru regiunile de dezvoltare la nivel general, este discutabilă. Nu toate cele opt regiuni s-au confruntat şi se confruntă cu aceleaşi probleme structurale, iar dacă există probleme comune, acestea nu sunt neapărat de aceeaşi intensitate. Dar, încă o dată, este vorba despre corelarea celor două obiective, despre potenţarea lor reciprocă, şi nu despre o relaţie de tip cauză-efect între regionalizare şi o mai bună utilizare a fondurilor europene.
Reporter: Credeţi că regiunile româneşti trebuie să fie mai active la Bruxelles, în direcţia anticipării dinamicii europene?
Dan Luca: În prezent, la Bruxelles, reprezentanţele regiunilor din statele membre (toate provinciile italiene, landurile germane, regiunile slovace etc.) desfăşoară o intensă activitate de lobby, se ocupă de managementul proiectelor europene sau de comunicarea externă. Una dintre cele mai de succes reprezentanţe regionale deschise la Bruxelles este “Comunitatea Valenciana”. Reprezentând o zonă populată a Spaniei (aproximativ 5 milioane de locuitori, 10% din populaţia Spaniei, Valencia fiind cel de-al treilea mare oraş al Spaniei) această zonă a cunoscut una dintre cele mai rapide creşteri economice din Uniunea Europeană. Una dintre cauze a constituit-o probabil şi deschiderea unei reprezentanţe la Bruxelles care să reprezinte interesele zonei respective în capitala Europei.
Reporter: Anul viitor vor avea loc alegeri europene. Dumneavoastră sunteţi socialist. Are stânga europeană forţa necesară pentru a deveni principala forţă în Parlamentul European, înaintea PPE?
Dan Luca: Fără reţinere, cred că Stânga poate să câştige alegerile europene de anul viitor şi mai cred că având o guvernare europeană de Stânga Uniunea Europeană poate să iasă din criză. Deşi criza a început din 2008, noua Comisie Europeană instalată în 2009 nu a venit cu măsuri care să rezolve criza, să răspundă la nevoia de dezvoltare pe care cetăţenii UE o simţeau, ci din păcate singurele măsuri au fost cele legate de austeritate. Cred foarte mult în candidatul Stângii pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene: Martin Schulz, actualul preşedinte al Parlamentului European. Stânga europeană este unită în jurul acestei candidaturi, exprimată deja public la recentul Congres al Socialiştilor Europeni. Poate nu întâmplător, celelalte partide europene vor numi candidaţii pentru această poziţie doar la sfârşitul anului sau poate chiar la începutul anului viitor. Să nu fim însă naivi, Uniunea Europeană nu se guvernează doar din Bruxelles, iar rolul capitalelor europene este enorm. Stânga are inserţii serioase acum în Franţa, Italia, iar în alegerile din septembrie 2013 din Germania întrevăd o Mare coaliţie, în care SPD-ul va avea un rol important de jucat.
Reporter: Care ar fi temele pe care PSD ar trebui să le abordeze în viitoarea campanie electorală?
Dan Luca: Abordarea trebuie să fie realistă, fără populism sau promisiuni imposibil de acoperit. Nu trebuie să existe un mesajul dublu, România împotriva UE, ci doar unul coerent despre o Românie europeană. La peste 6 ani de la intrarea în UE, într-o Europă măcinată de crize financiare şi politice consecutive, România nu găseşte suficiente resurse pentru a înţelege complet ce înseamnă statutul de membru UE. Cetăţeanul român este şi el derutat de actuala Europă, prea departe de realitatea sa cotidiană. Ne place sau nu, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea. Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă, aşadar, doar „temele mari” ale politicii externe. Nu înseamnă nici exclusiv Schengen, fonduri mai mult sau mai puţin rambursabile sau euro. Ea este pe lângă acestea şi locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă, fără „glorie mediatică”, să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre. Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat. Aceasta trebuie să fie abordarea, pentru a arăta că ştim să ne conectăm cu adevărat sistemul românesc la mecanismul dezvoltării europene. Ne responsabilizăm în a ajuta cetateanul român să fie respectat în Europa.
Atribuţii europarlamentar
Reporter: Să înţeleg că vedeţi în atribuţiile eurodeputatului un rol cheie în integrarea europeană a României?
Dan Luca: Rolul eurodeputatului român nu trebuie să se marginească în a activa în anumite Comisii parlamentare, iar în week-end în a explica românilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Trebuie să fie acel pivot care să explice Guvernului şi Parlamentului României iniţiativele de la nivel comuniar. Este persoana care înţelege cum se poziţionează sectorul de afaceri (şi în special cel românesc) pe subiecte europene, este într-un permanent contact cu societatea civilă organizată pentru a asculta opinia cetăţenilor. Parlamentarul european ştie cum să interacţioneze cu funcţionarii români din Comisia Europeană pentru a afla fiecare iniţiativă care priveşte România. Este acea persoană care întelege că integarea României nu este doar un proiect instituţional, iar cei 2.500 de români din Bruxelles sunt parte a dezvoltării ţării noastre. Ne aşteaptă 5 ani cruciali pentru România, dar şi pentru Uniunea Europeană. E nevoie de voinţa politică pentru a avansa proiectul european, dar şi expertiză tehnică pentru a identifica căile cele mai bune pentru realizarea proiectelor propuse.
