37.7 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSpecialGermania, ţinta privilegiată a Agenţiei americane de spionaj electronic

Germania, ţinta privilegiată a Agenţiei americane de spionaj electronic

Germania este ţara europeană cea mai supravegheată de către Agenţia americană de spionaj electronic NSA, cu aproximativ 500 de milioane de conexiuni telefonice şi Internet înregistrate lunar, scrie săptămânalul Der Spiegel, conform Mediafax.

“Potrivit unor statistici interne ale serviciilor secrete, o jumătate de miliard de comunicaţii sunt supravegheate în fiecare lună în Republica Federală” Germană, cea mai populată ţară din Europa, scrie Der Spiegel în ultima sa ediţie, care a avut acces la documente confidenţiale NSA, relatează AFP.

Citeşte şi Uniunea Europeană, supravegheată de NSA: Cum era spionată ambasada UE de la Washington

La cartierul său general, NSA înregistrează metadatele – adică cine intră în legătură cu cine – comunicaţiilor, indiferent că sunt sub formă de apeluri telefonice, e-mailuri, mesaje text pe telefon de tip SMS sau discuţii de tip chat pe Internet.

Săptămânalul nu spune, însă, dacă conţinutul este de asemenea înregistrat.

Aceste date fac din Germania ţara Uniunii Europene (UE) cea mai strâns supravegheată de către NSA.

O zi “normală” de spionaj vizează circa 15 milioane de apeluri telefonice recenzate. Cu titlu de comparaţie, aproximativ două milioane de comunicaţii sunt înregistrate zilnic în Franţa de către NSA, afirmă săptămânalul.

Der Spiegel evocă totodată un document NSA ce ierarhizează aliaţii americanilor, ceea ce îi pune mai mult sau mai puţin la adăpost de activităţi de spionaj.

Canada, Australia, Marea Britanie şi Noua Zeelandă fac parte dintre ţările din categoria 2 – Statele Unite constituie categoria 1 doar ele singure -, ceea ce le protejează în mod explicit de supravegherea americană.

Germania face parte, ca Franţa, din categoria 3.

“Putem să interceptăm comunicaţiile din partea aliaţilor din categoria 3 şi este ceea ce facem”, afirmă NSA în acest document, citat de Der Spiegel.

În versiunea sa online, săptămânalul a scris sâmbătă, pe baza unor documente furnizate de către fostul consultant american Eduard Snowden, în prezent fugar, că Statele Unite spionează sedii ale Uniunii Europene atât peteritoriul Statelor Unite, cât şi Bruxelles.

Aceste informaţii au provocat reacţii puternice în Germania, o ţară foarte sensibilă la problema protecţiei vieţii private, din cauza istoriei sale.

Ministrul german al Justiţiei Sabine Leutheusser Schnarrenberger a solicitat duminică explicaţii imediate autorităţilor americane despre dezvăluirile Der Spiegel, care amintesc de “acţiuni din timpul Războiului Rece”, în opinia ministrului.

Cele mai citite

Final tragic pentru o tânără de 35 de ani din Galați care a căzut în gol de la etajul 9

O tânără în vârstă de 35 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a căzut în gol de la etajul 9, în această...

Cea mai lungă zi din an: Solstițiu de vară 2024

Astăzi, 20 iunie, marcăm solstițiul de vară, un eveniment astronomic important care semnalează începutul verii astronomice și aduce cea mai lungă zi-lumină a anului....

INCREDIBIL. Un director pensionar de la Romsilva, remunerat lunar cu 8.000 de euro

Regia Națională a Pădurilor (RNP)-Romsilva este de mulți ani un sat fără câini, iar acest aspect este demonstrat de faptul că un director...
Ultima oră
Pe aceeași temă