14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleAndreea Esca, mărturisiri despre primul an de pandemie: „Pentru mine a fost...

Andreea Esca, mărturisiri despre primul an de pandemie: „Pentru mine a fost cel mai greu an”

Andreea Esca descrie primul an de pandemie ca fiind „cel mai greu” din viața ei. Prezentatoarea știrilor Pro TV a fost invitata Irinei Păcurariu în cadrul unei emisiuni online. Cele două au discutat despre schimbările prin care au trecut în toată această perioadă.

Primele schimbări, potivit spuselor Andreei Esca, au fost resimțite la locul de muncă unde atât ea, cât și colegii ei au fost nevoiți să se adapteze din mers condițiilor impuse: 

 

„Groaznic. Groaznic și nu s-a terminat. Țin minte că, la început când apăruse prima știre despre coronavirus, îmi era destul de greu să pronunț cuvântul coronavirus. Și mă gândeam că aș putea să-i spun numai COVID-19 sau noul virus, noul coronavirus, ca să nu-i zic coronavirusul (…).
Cu toate astea, pandemia ne-a cam epuizat pe toți. Și pe mine, și pe toată echipa. S-a lucrat complet diferit. În afară de mine, la știri, toate echipele au lucrat câte două săptămâni da, două nu. S-au schimbat foarte multe în algoritmul nostru de lucru și ne-a dat peste cap, pentru că sunt 25 de ani de când facem lucrurile într-un fel. Mi s-a întâmplat uneori, când mă așezam pe scaunul de la jurnal, să-i întreb pe cei care-mi sunt în cască – regizor, producător – dacă și ei simt că suntem în situația asta? Dacă e reală sau am eu un coșmar și mă voi trezi? Pentru că erau zile în care mi se părea că n-are cum să fie adevărat, că nu putem fi tot aici, că n-avea cum să nu se termine. A fost foarte bizar’, a declarat Andreea Esca.

 

„Pentru mine, 2020 a fost cel mai greu an”

După impasul întâmpinat la locul de muncă, dificultățile au început să apară și în viața personală, adaptarea la izolarea socială fiind cel mai greu obstacol:

„Pentru mine, care sunt un om foarte activ și mi-am lărgit ușor orizontul de interes și făceam foarte multe alte acțiuni în afara jurnalului de știri, a fost foarte dificil. M-am acomodat și m-am adaptat la ceea ce înseamnă Zoom, Skype și alte lucruri de acest tip. Dar nu pot spune că sunt la fel de mulțumită, pentru că, da, ne ajută, dar nu cred că se compară nimic cu interacțiunea umană, cu emoția pe care o transmiți în momentul în care stai lângă cineva, în care te uiți în ochii cuiva cu adevărat, nu prin camera laptopului.  Nu cred că pe termen lung este o soluție viața online (…)’, a mai adăugat Andreea Esca. „2020 a fost cel mai greu an. Foarte greu. N-am avut până acum probleme, în adevăratul sens al cuvântului. Nici cu familia, nici cu apropiații, n-am trecut prin lucruri grele până acum. Așa că eu aș putea spune că, pentru mine, 2020 a fost cel mai greu an. Și personal, și profesional. Poate că nu sunt eu în stare să duc foarte mult, nefiind obișnuită cu lucruri grele, dar mi s-a părut că lumea a luat-o razna complet.

N-am mai recunoscut oameni, reacții. Când ajungi într-un moment de criză, e interesant cum reacționează oamenii și pentru mine a fost foarte curios să văd că mulți au avut niște reacții la care nu mă așteptam. Am trecut toți printr-o perioadă care ne-a zguduit’.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...
Ultima oră
Pe aceeași temă