13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialInstalaţii de arme chimice ale jihadiştilor, bombardate de coaliţie

Instalaţii de arme chimice ale jihadiştilor, bombardate de coaliţie

Coaliţia internaţională contra grupării Statul Islamic a bombardat instalaţii de arme chimice ale jihadiştilor, pe baza informaţiilor obţinute de la un cadru al SI capturat de forţele americane, a confirmat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres

Coaliţia “a efectuat mai multe lovituri aeriene care au perturbat şi degradat capacitatea SI de a produce arme chimice”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă la Pentagon. Coaliţia a putut să efectueze aceste lovituri după informaţiile furnizate de “acest individ”, un specialist în arme chimice al SI recent capturat de forţele speciale americane, a precizat Cook. 

“Noi credem că informaţiile pe care le-am putut obţine ne vor permite să efectuăm operaţiuni suplimentare”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de Reuters. Suleiman Daoud al-Bakkar, alias Abu Daoud, era “emirul SI pentru fabricarea armelor chimice şi tradiţionale”, a adăugat Cook. El a fost capturat săptămâna trecută în Irak, potrivit unui responsabil militar american. El a fost transferat miercuri autorităţilor irakiene după ce a fost interogat de forţele speciale americane, a precizat Cook. 

În februarie, coordonatorul agenţiilor de informaţii americane James Clapper şi directorul CIA John Brennan au acuzat pentru prima dată în mod deschis SI că a utilizat arme chimice în Irak şi Siria, mai ales gaz muştar. Gazul de muştar – care provoacă suferinţe respiratorii, orbire de moment şi băşici foarte dureroase – a fost folosit pentru prima dată de germani în Belgia în 1917. El a fost interzis de ONU în 1993, aminteşte France Presse. 

Suleiman Daoud al-Bakkar a fost capturat de o unitate a forţelor speciale americane numită ETF (“Expeditionary Targeting Force”), recent desfăşurată de SUA în Irak şi având ca misiune să captureze sau să ucidă cadre ale SI şi să obţină informaţii.

Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Ghid complet despre tâmplărie din aluminiu

Tâmplăria din aluminiu a devenit o alegere populară pentru multe proiecte de construcție și renovare datorită proprietăților sale durabile și esteticii versatile. În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă