16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVirusul Zika poate ataca şi creierul, provocând comă

Virusul Zika poate ataca şi creierul, provocând comă

Virusul Zika, acuzat deja că s-ar afla la originea malformaţiilor cerebrale ale nou-născuţilor, a afecţiunilor măduvei spinării şi a sindromului neurologic Guillain-Barré, poate provoca, de asemenea, o infecţie gravă a creierului la adulţi care poate induce starea de comă, avertizează medicii francezi citaţi de agenţia France Presse, preluată de Agerpres. 

Ei au descoperit prezenţa virusului Zika în lichidul cefalorahidian al unui bărbat de 81 de ani, care suferea de meningoencefalită, o inflamaţie periculoasă a creierului şi meningelui, potrivit unui raport publicat recent în revista medicală americană 'New England Journal of Medicine' (NEJM). 

Studiul arată că numărul acestor cazuri se multiplică sub influenţa virusului Zika, despre care s-a crezut mult timp că este banal, dar care afectează în mod serios sistemul nervos. 

Potrivit medicilor, pacientul spitalizat la 10 ianuarie 2016 la neurologie, a fost transferat a doua zi la terapie intensivă din cauza unei deteriorări rapide a stării sale de sănătate, cu debutul comei care necesita asistenţă respiratorie artificială. 

"Acesta este primul caz descris de acest tip, potrivit cunoştinţelor noastre", a declarat pentru AFP dr. William Carteaux, coautor al acestei raport publicat în NEJM. "Alte cauze infecţioase, virale şi bacteriene au fost excluse", a adăugat el, în special virusul herpetic, varicela, zona zoster şi alte arbovirusuri. 

Bărbatul, care era "perfect sănătos" înainte de a cădea bolnav la pat, revenise cu zece zile înainte dintr-o croazieră în Pacificul de Sud (Noua Caledonie, Vanuatu, Insulele Solomon, Noua Zeelandă). 

Febril (39,1 grade Celsius) şi în comă, el prezenta o hemiplegie (paralizia părţii stângi a corpului) şi o depreciere motorie a braţului drept, au precizat medicii de la reanimare. 

Examenele imagistice medicale au fost sugestive pentru meningoencefalită, o inflamaţie importantă a creierului şi a meningelui, compatibilă cu o infecţie. 

Medicii au căutat o varietate de bacterii şi virusuri, susceptibile de a fi implicate, cum ar fi virusul Dengue şi Chikungunya. 

Un test numit 'amplificare genetică' (PCR) a detectat materialul genetic al virusului Zika în lichidul colectat prin puncţie lombară în faza acută, la sosirea sa la terapie intensivă. 

Iar "virusul viu" a fost pus în evidenţă printr-o analiză de laborator dintr-o probă de lichid trimisă la centrul naţional de referinţă pentru arboviruşi din Marsilia, a precizat dr. Carteaux.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă