15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialBreaking news! Poziția STS în dezastrul din Timișoara. Cum se apără Serviciul

Breaking news! Poziția STS în dezastrul din Timișoara. Cum se apără Serviciul

Serviciul de Telecomunicații Speciale mai menționează şi că atribuţiile operatorilor 112 constau în preluarea apelurilor de urgenţă, realizarea interviului primar şi transferul acestora către agenţiile specializate de intervenţie.

“Atribuţiile operatorilor 112 ai STS constau în preluarea apelurilor de urgenţă, realizarea interviului primar şi transferul acestora către agenţiile specializate de intervenţie. În cazul de faţă, apelurile au fost transferate către Ambulanţă. Responsabilitatea operatorului 112 încetează după transferul apelului şi informaţiilor către agenţiile de intervenţie, acestea din urmă având atribuţii în gestionarea intervenţiei, alocarea resurselor şi monitorizarea situaţiei semnalate. STS nu deţine informaţii despre gravitatea, impactul sau dimensiunea cazuisticii cu privire la cazurile de urgenţă gestionate de agenţiile de intervenţie”, se arată într-o precizare transmisă luni seara de Biroul de Presă al STS, în urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la preluarea apelurilor de urgenţă în situaţia de pe strada Mioriţa din municipiul Timişoara.

Potrivit sursei citate, la Centrul de primiri apeluri de urgenţă 112 Timişoara s-au înregistrat, în perioada 16 – 18 noiembrie a.c., 15 apeluri de urgenţă, care includ şi apelurile de revenire pentru acelaşi caz, cu privire la situaţia de pe strada Mioriţa, astfel: 16.11.2019, orele: 09:21:31, 12:25:22, 13:35:28, 14:05:41, 16:55:11, 18:18:53; 17.11.2019, orele: 08:05:09, 08:43:28, 10:44:11, 18:04:36; 18.11.2019, orele: 02:42:36, 03:22:43, 05:16:56, 07:59:57, 09:05:14.

“Toate apelurile preluate de către operatorii 112 ai STS au fost transferate către dispeceratul agenţiei specializate de intervenţie, respectiv Ambulanţă”, precizează sursa menţionată, care subliniază că “operatorii 112 au procesat apelurile conform prevederilor Metodologiei privind cooperarea agenţiilor specializate de intervenţie în cazul urgenţelor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă”.

Sursa citată mai adaugă faptul că referitor la tipologia cazurilor şi simptomatologia cazurilor medicale semnalate adresabilitatea este către Serviciul de Ambulanţă Timişoara.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă