România i-a propus, vineri, pe Iulia Motoc, Florin Streteanu şi Bianca Guţan pentru funcţia de judecător din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, transmite Miniaterul Justiţiei printr-un comunicat de presă . Pe lista de rezervă se află Tudor Panţîru.
Citeşte şi Şapte candidaţi, printre care Iulia Motoc, pentru postul de judecător al României la CEDO
Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că în urma audierii candidaţilor înscrişi în procesul de selecţie pentru funcţia de judecător, în numele României, al Curţii Europene a Drepturilor Omului, Comisia de selecţie i-a propus pe Iulia Antonella Motoc, Bianca Andrada Guţan şi Florin Streteanu. Pe lista de rezervă a fost selecţionat Tudor Panţîru.
Cele două liste au fost înaintate Guvernului, pentru aprobare şi transmitere către Parlament.
Lista principală, pe care sunt trecuţi, în ordine alfabetică, Bianca Andrada Guţan, Iulia Antonella Motoc şi Florin Streteanu, va fi înaintată Consiliului Europei de către Guvern, după obţinerea avizului comisiilor juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună.
Judecătorul român la CEDO va fi ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dintre cei trei candidaţi propuşi de Guvernul României. Potrivit procedurilor, candidaţii sunt intervievaţi de o subcomisie a Adunării, care face note de evaluare şi recomandări, după care membrii APCE votează, de obicei recomandarea subcomisiei.
Criteriile esenţiale, pe lângă pregătirea juridică şi performaţele în domeniu, contează cunoaşterea la perfecţia a uneia dintre limbile folosite curent la CEDO, respectiv engleza sau franceza, şi înţelegerea celeilalte, deoarece deliberările sunt secrete (sunt folosite cele două limbi) şi nu au acces traducătorii.
Un alt criteriu important este activitatea în domeniul apărării drepturilor omului, pe lângă activitatea academică şi editorială în domeniu.
Dintre candidaţii propuşi de România, Iulia Motoc îndeplineşte toate aceste criterii deoarece, pe lângă faptul că este foarte bună cunoscătoare a ambelor limbi în care se vorbeşte la CEDO (scrie şi le vorbeşte ca un nativ), are şi o bogată activitate internaţională în domeniul apărării drepturilor omului , fiind raportor ONU în zone de conflict.
Şi ceilalţi doi judecători propuşi -Andrada Guţan şi Florin Streţeanu – au activitate academică în domeniu, însă nu au practica internaţională a Iuliei Motoc.
Pentru funcţia de judecător din partea României la CEDO au mai candidat Cristina Coteanu şi Paul Vasilescu, aceştia susţinând interviul miercuri, la Ministerul Justiţiei. La interviu nu a mai participat procurorul Codrin Miron, de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Arad, care s-a retras, a transmis Mediafax.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara, miercuri seară, la Digi24, că dacă Iulia Motoc va fi aleasă judecător din partea României la CEDO, înseamnă că ea s-a prezentat cel mai bine.
Robert Cazanciuc a adăugat că, în opinia lui, cel care va fi ales ca judecător din partea României la CEDO se va achita cu brio de sarcini, în condiţiile în care, la interviuri, candidaţii s-au dovedit bine pregătiţi.
Citeşte şi Cazanciuc, despre numirea la CEDO: Dacă Iulia Motoc s-a prezentat cel mai bine, ea va fi aleasă
În 16 decembrie 2013, va înceta mandatul actualului judecător al României la CEDO, Corneliu Bîrsan.
Iulia Antoanella Motoc este judecător la Curtea Constituţională din 2010, ea fiind desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din Bucureşti, iar, pentru puţin timp, a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Este doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie), doctor în drept internaţional public (Universitatea „Paul Cezanne” Aix-Marseille), fiind profesor la Universitatea din Bucureşti, din 2002. Este membră a unor organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor, activează şi la ONU, unde a fost raportor, pentru care s-a deplasat în zone de conflict (exemplu: Congo).
Bianca Guţan este doctor în drept şi lucrează ca profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Florin Streteanu deţine, de asemenea, titlul de doctor în drept, iar în prezent este decan al Facultăţii de Drept din Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
Tudor Panţîru este judecător al Curţii Constituţionale din Republica Moldova şi fost deputat PSD în Parlamentul României. Acesta a mai fost judecător internaţional CEDO, între 1996 şi 2001, conform CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor.