24.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialGolgheterul Ligii 1, Rusescu, pleacă la FC Sevilla. Clauză de 40 MILIOANE...

Golgheterul Ligii 1, Rusescu, pleacă la FC Sevilla. Clauză de 40 MILIOANE euro

Golgheterul Ligii I, Raul Rusescu, a fost transferat de la Steaua la echipa FC Sevilla (locul 9 în Primera Division în sezonul recent încheiat) pentru 2,5 milioane euro. Rusescu a semnat un contract pe cinci ani, informează site-ul oficial al clubului spaniol, conform Mediafax.

Lui Rusescu i s-a fixat o clauză de reziliere a contractului în valoare de 40 de milioane de euro, a precizat sursa citată, care a adăugat că acesta este primul transfer efectuat de FC Sevilla în vederea sezonului 2013/2014. Iniţial Mihai Stoica ceruse minimum 3 milioane, însă după mai multe consultări, inclusiv cu Gigi Becali la telefon, managerul Stelei a mai tăiat din preţ 500.000 euro.

Victor Becali a lăsat de înţeles, ieri, că Rusescu va avea un salariu de 450.000 de euro. „Salariul jucătorului nu este o problemă, pentru că este de acord cu el, mai sunt bonusuri. Rusescu avea la Steaua un salariu de 7.000 de euro, iar Gigi i-a mărit contractul la 10.000 de euro pe lună”, a completat Becali.

Atacantul român va efectua, luni, vizita medicală la noua sa echipă. El a evoluat împotriva formaţiei spaniole pe vremea când juca la Unirea Urziceni, în sezonul 2009/2010 al Ligii Campionilor.

Rusescu, care va împlini 25 de ani la 9 iulie, a mai evoluat în cariera sa la echipele CSM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Giurgiu, CS Otopeni şi Unirea Urziceni. El este la Steaua din vara anului 2011. În ultima ediţia a Ligii I, Rusescu a marcat 21 de goluri.

Citeşte şi Reghecampf: Rămân la Steaua indiferent de ce se întâmplă pe 24 iunie

 
Cele mai citite

Profesorii rup dialogul cu Guvernul: federațiile sindicale boicotează negocierile pe noua lege a salarizării

Cele trei federații reprezentative au anunțat că nu vor lua parte la întâlnirea convocată, joi, de Ministerul Muncii, pentru discutarea proiectului noii legi a...

România a cheltuit 3 miliarde de euro din fondurile PNRR pentru infrastructura de transport. Ce proiecte au primit cei mai mulți bani

Infrastructura de transport a fost principalul beneficiar al fondurilor alocate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din totalul de 21,4 miliarde...

Viktor Orban își cheamă susținătorii la „rezistență” și acuză noua putere că a distrus democrația

Fostul premier ungar Viktor Orban le cere susținătorilor săi să se opună noii puteri de la Budapesta și afirmă că democrația din Ungaria a...
Ultima oră
Pe aceeași temă